Situația a devenit tot mai tensionată în ultimele săptămâni la granița dintre Rusia și Ucraina, iar amenințările cu privire la începerea unui război au venit atât din tabăra aliaților NATO și SUA, cât și din partea Kremlinului și a aliaților Rusiei.
România este situată, din punct de vedere geopolitic, în linia întâi a frontului în cazul unui război pe flancul estic al NATO. Avem graniță de 600 de kilometri cu Ucraina, iar deschiderea la Marea Neagră ne situează în „gura lupului”, alias Rusia, care a anexat prin forță insula Crimeea în urmă cu 8 ani.
Este puțin probabil ca România să fie vizată de atacuri aeriene în cazul unui conflict ruso-ucrainean, în condițiile în care facem parte alianța NATO și orice eventuală agresiune la adresa țării noastre ar declanșa articolul 5 al Tratatului prin care aliații se obligă să ne apere teritoriul ca și cum ar fi vorba de un atac împotriva întregii alianțe.
Lista adăposturilor antiaeriene din România
IGSU a publicat pe site-ul propriu lista adăposturilor de protecție civilă din toate județele și orașele țării. Vezi lista completă AICI
Documentul de 62 de pagini al IGSU conține adresele exacte la care se află cele 4.538 de adăposturi antiaeriene din țara noastră.
Spre exemplu, în Caapitală sunt listate aproximativ 165 de adăposturi de protecție civilă în Sectorul 1, 340 de adăposturi în Sectorul 2, 150 în Sectorul 3, 160 în Sectorul 4, 60 în Sectorul 5 și 300 în Sectorul 6.
Presa a scris în ultimii ani despre situația nu tocmai bună a multor adăposturi antiaeriene care au fost transformate în scopuri care nu mai au legătură cu protecția civilă.
Be First to Comment