Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 21 decembrie 2022. Sfânta Muceniță Iuliana

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 21 decembrie, enoriașii o sărbătoresc Pe Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia. 

Sfânta Muceniță Iuliana s-a năsut într-o familie bogată de păgâni din Nicomidia, la sfârșitul secolului al III-lea. Tatăl său, Africanus, era demnitar roman și avea legături la curtea împăratului Maximian.

Sfânta Mucenița Iuliana, a fost logodită cu senatorul elin Eleusie de către tatăl ei, la 9 ani, iar nunta a fost amânată până ce aceasta avea vârsta potrivită pentru căsătorie.

Iuliana, auzind cuvântul lui Dumnezeu de la creștinii din cetate a crezut în Hristos, stăruind în înțelegerea Evangheliei și în rugăciunea către Dumnezeu.

Atunci când Iuliana a ales să îl respingă pe Eleusie, acesta a vrut să se răzbune. Pentru că fata a refuzat să se închine idolilor și nu a vrut să renunțe la Creștinism, logodnicul ei a dat ordin să fie spânzurată de păr, apoi i-au ars părți ale trupului cu fiare înroșite și au aruncat-o într-un cuptor din care a ieșit nevătămată.

La vederea cestei minuni, peste 600 de oameni au renunțat la credința păgână. Atunci, Eleusie a dat ordin să fie omorâți cu toșii, inclusiv Iuliana.

Sfânta Iuliana este cunoscută ca fiind protectoarea mamelor care nasc, a familiei și a fecioarelor. Este cinstită pe 21 decembrie, în fiecare an.

În ce zile pică Crăciunul în 2022?

Crăciunul este sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos și se celebrează în fiecare an la data de 25 decembrie. Însă în acest an, Crăciunul pică și într-o zi de weekend, respectiv  duminică și luni, astfel angajații beneficiază de o singură zi liberă plătită, pe 26 decembrie.

Crăciunul este una din cele mai așteptate sărbători de pe an, iar în jurul acesteia se respectă o mulțime de tradiții și obiceiuri.

Crăciunul marchează Nașterea Domnului Iisus Hristos și este una dintre cele mai importante sărbători de peste an.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia

Troparul Sfintei Muceniţe Iuliana din Nicomidia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind minunat cu lu­minile muceniciei, dănţuieşti cu sfinţenie împrejurul lui Dumnezeu, îndumnezeindu-te, prealăudată şi cu rugăciunile tale dai luminare celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănită fiind de dragostea cea preadulce a lui Hristos, prea­lăudată şi părăsind dezmier­dările trupeşti şi pe logodnicul cel muritor, te-ai logodit cu Cel Ce te-a făcut pe tine fecioară curată şi nevinovată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-ţi cugetul cu Po­doabe Strălucite, Ziditorul tu­turor şi Dumnezeu te-a învred­nicit pe tine de Cămările Cereşti, ca o fecioară dănţuind, muceniţă, de Dumnezeu înţelepţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioara vine să nască în peşteră pe Ziditorul firii, Care mai presus de fire a luat dintr-însa Trup după Ipostas, în chip de negrăit, ca să îndumnezeiască omenirea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-ţi-ai sufletul bise­rică preasfântă lui Dum­nezeu, stăruind totdeauna în Dumnezeieştile biserici cu lau­de şi rugăciuni.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a dobândi daruri mari, preacinstită, ai suferit durerile trupului ca într-un trup străin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu picăturile sângiurilor tale ai stins focul închinării la idoli şi cugetele credincioşilor le-ai adăpat, Sfântă Muceniţă Iuliana.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să izbăvească pe oameni, Cel Milostiv Se naşte din Prea­curata în Betleem, primind înfăşare ca un Prunc.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Văzându-Te Biserica Înălţat…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având înţelegerea îndrep­tată către Domnul tutu­ror, nicidecum nu ai ţinut sea­mă de trupul tău întins şi cum­plit bătut, Sfântă Iuliana, Frumoasă Fecioară.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-a dragostea Stăpânu­lui întunecările trupului, prealăudată muceniţă. Pentru aceas­ta ai defăimat şi averea şi lo­godnicul şi chinurile cele de multe feluri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, mieluşeaua cea ne­spurcată, sfâşiindu-te vrăjmaşii cu chinurile, ca nişte lupi, mu­ceniţă, te-au făcut Dumnezeiască jertfă şi junghiere fără de pri­hană, întreagă, lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzându-şi Născătoarea de Dumnezeu Fecioria pecetluită după naştere, cuprinsă de ui­mire, striga: cum Te voi înfăşa, acum, Fiule, pe Tine, Care înfeşi marea cu îngrădire de nisip!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uscat-ai, muceniţă, pârâul păgâneştii necunoştinţe de Dumnezeu cu curgerile sângiurilor, care s-au vărsat pe ne­drept şi au stins focul înşelăciunii.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În întregime te-ai adus pe tine lui Dumnezeu, făcând mai luminată nevinovăţia fecioriei, cu roşeala sângiurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De Frumuseţea Ta, o, Stăpâ­ne, fiind rănit sufletul fecioarei, a trecut cu vederea cele văzute, strălucind cu frumuseţile pătimirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minune Nouă! Fecioara cea Curată vine în peştera Betleemului, să nască pe Dumnezeu Care S-a făcut Om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănită de Dragostea Cea Dumnezeiască, stri­gai: mă grăbesc să-L ajung pe Hristos, Podoaba Cea Preafrumoasă; pentru aceea rabd chinurile cu cugetul neabătut, veselindu-mă.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prigonitorul cel viclean po­runcea să fie întinsă fără milă şi cu drugi să fie sfărâmată mieluşeaua Domnului, care avea mintea aţintită către Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alergat-ai către Hristos, Soarele Cel Neapus şi cu Strălu­cirile Lui ţi-ai luminat sufletul şi inima, de Dumnezeu înţelepţită şi te-ai mutat la Lumina Cea Veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a înfăşat marea cu negură, Ziditorul, de voie Se naşte din Tânăra Fecioară şi primeşte înfăşare de Prunc, Cel Ce izbăveşte lumea.

Irmosul:  Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Cu frumuseţile fecioriei împodobindu-te, fecioară şi cu cununa muceniciei acum încununându-te, Sfântă Muceniţă Iuliana, dăruieşti tămăduiri celor ce sunt în nevoi şi boli şi izbăvire celor ce se apropie de racla ta, din care Hristos, izvorăşte Dumnezeiesc dar şi viaţa cea veşnică.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de milă judecătorul cel nemilostiv te aruncă, muceniţă, în cazanul cel înfier­bântat; iar Domnul, prin Înger, nevătămată te păzeşte pe tine, care L-ai cinstit pe Dânsul.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînfricoşându-te şi mai vâr­tos cu îndrăzneală bărbătească încingându-te, preacinstită mu­ceniţă, intri în foc, simţind răcoreală şi strigând: Binecuvân­tat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu ai adus Mirelui ca pe o zestre adunarea şi poporul cel ce a crezut în el, risipind negura înşelăciunii, cu facerile tale de minuni cele strălucitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Încăpere a Celui Neîncăput, Maică Fecioară; că vii să naşti, cu Trup în peşteră, Preacurată, pe Cel Ce îndreptează zidirea mâinilor Sale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *