Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Calendar Ortodox, sâmbătă, 18 februarie 2023. Se face pomenirea Moșilor de iarnă în Sâmbăta Morților

Calendar Ortodox, sâmbătă, 18 februarie 2023. Mare sărbătoare pentru creștini! Biserica Ortodoxă îi amintește astăzi pe Sf. Leon, Ep. Romei și pe Sf.

Agapit, Ep. Sinadei. Moșii de iarnă sunt cinstiți în această zi.

Calendar Ortodox, sâmbătă, 18 februarie 2023

Sâmbăta Morților sau Pomenirea Morților este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române. În această sâmbătă sunt amintiți cei care au decedat, ziua fiind cunoscută în popor și sub denumirea „Moșii de iarnă”. 

Conform Calendarului Ortodox, anul acesta, Moșii de iarnă pică pe data de 18 februarie. De sâmbăta Morților, gospodinele pregătesc mâncare pe care o împart apoi în vase noi, oamenilor sărmani, rudelor, vecinilor.

Cu ocazia Moșilor de iarnă, fiecare biserică ține Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Creștinii merg cu colivă, prescuri, vin și pachete cu alimente la biserică, pentru a da de pomană sufletelor adormiților.

Sâmbăta Morților este o zi respectată cu sfințenie de toți ortodocșii, aceștia având anumite tradiții și obiceiuri specifice Moșilor de iarnă.

18 februarie 2023. Tradiții de Moșii de iarnă

  • În această zi, oamenii merg la biserică și participă la Sfânta Liturghie.
  • Gospodinele pregătesc colivă și pachețele cu alimente, pentru a le împărți.
  • Biserica a rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că se spune că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți.
  • Preotul pomenește pe cei decedați, în timpul slujbei, pentru iertarea păcatelor.
  • În ziua Moșilor de iarnă este bine să te rogi pentru sufletele adormiților, pentru iertare de păcate.
  • În unele zone, termeni populari Sâmbăta Morților se mai numește și Sâmbăta piftiilor.
  • Moșii de iarnă se cinstesc în fiecare an, în sâmbăta dinaintea Lăsatului sec de carne, pentru Postul Paștelui.
  • Potrivit tradiției, în ziua Moșilor de iarnă, creștinii merg de dimineață la biserică, cu colivă, vin și prescură. Alimentele sunt împărțite după slujbă, celor din biserică, dar și la rude, vecini, prieteni.
  • În unele zone ale țării, după slujba de la biserică se merge și la cimitir, pentru o slujbă la mormânt.
  • La morminte se aprind cel puțin două lumânări, ce au rolul de a lumina și a încălzi sufletele celor pomeniți.
  • În ziua Moșilor de iarnă se împart vase pentru a reaminti faptul că oamenii sunt făcuți din pământ și tot acolo se întorc.

Ce nu ai voie să faci pe în Sâmbăta Morților

  • În ziua Moșilor de iarnă nu se mătură. Se spune că gunoiul adunat „ajunge în gura morților”.
  • În Sâmbăta Morților nu se lucrează și nu se fac treburi casnice.
  • Se spune că dacă cineva nu respectă această zi poate să înnebunească sau să îmbătrânească mai repede.
  • Oamenii de la sate nu vor munci la câmp în această zi pentru a fi feriți de boală.
  • În ziua de Pomenire a morților nu e bine să speli.
  • Nu este bine să te porți urât cu oamenii din jurul tău. Această zi este un prilej de a fi mai bun și înțelegător.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *