Avocatul Poporului, Renate Weber, sustine ca „pandemia actuala inseamna sfarsitul drepturilor omului, asa cum le-am cunoscut in ultimii 75 de ani”.
„Nu prea vad cale de intoarcere la drepturile omului, asa cum le stiam. Cata vreme state democratice vor sa impuna, in ropotele de aplauze ale majoritatii, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se stie mare lucru, cum nu se stie nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea intaietate asupra celor individuale”, scrie Avocatul Poprului, in analiza publicata pe cristoiublog.ro.
„Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, legislatia internationala de protectie a drepturilor omului la nivelul ONU, dar mai ales la nivel european si al Americilor de Nord si de Sud, a fost elaborata avand in centrul ei omul ca fiinta individuala. Stim cum totii ca protectia drepturilor omului inseamna a-l apara pe individ in raport cu statul, cu masinaria institutionala a acestuia, gata oricand sa-l striveasca. Dar adevarul e ca, timp de decenii, la nivel filozofic si juridic, batalia s-a dat intre teoria protectiei individului si teoria drepturilor colective care, in numele apararii comunitatilor, il obliga pe individ sa se supuna regulilor acestora. Este teoria dominanta in Africa, unde si legislatia e construita astfel, dar si in Asia, unde nu exista o legislatie continentala, dar e ceea ce vedem in practicile tarilor de acolo.
Toate conferintele mondiale ale drepturilor omului, la care am participat sau pe care le-am urmarit dupa 1990, au dezbatut profund aceasta tema, pana de curand teoria occidentala a protectiei individului avand castig de cauza. Mai ales in privinta drepturilor civile si politice, adica a dreptului la viata, a dreptului de a nu fi supus torturii sau unor tratamente inumane si degradante, a dreptului la libertatea de religie, de gandire, de exprimare, a dreptului la viata privata, la un proces corect si echitabil, a libertatii de miscare, a libertatii de intrunire si de a manifesta etc. Evident, a fost o disputa cu semnificatii politice profunde.
Pe de o parte, pentru prezervarea integritatii teritoriale a statelor, teoria drepturilor colective putand duce la punerea in aplicare a dreptului popoarelor la autodeterminare, diferenta intre o comunitate sau o minoritate si un popor fiind cel mai adesea interpretata politic. Pe de alta parte, pentru ca orice sistem de dictatura sau sistem autoritar invoca primatul protectiei colective pentru a domina si chiar supune individul, restrangand-i drepturile. Cum teoria si legislatia de protectie a drepturilor omului au fost sustinute mai ales de Occident, evident a fost o batalie si cu ideologia tarilor comuniste, pentru care individul nu reprezenta nimic in raport cu sistemele comuniste, care pretindeau ca pun drepturile si interesele comunitatilor (comuniste, evident) mai presus de om.
Dupa caderea comunismului in Europa, parea ca teoria drepturilor individuale a castigat. Fostele state comuniste au imbratisat rapid ideea drepturilor individuale si au fost extrem de active in promovarea ei. E drept ca, in ultimele decenii si mai ales in ultimii ani, au aparut noi drepturi, a caror dimensiune colectiva este evidenta. Protectia mediului, de exemplu, are in vedere comunitatile in ansamblu, mai nou chiar intreaga planeta, iar discutia despre dreptul generatiilor viitoare este categoric despre drepturi colective.
Asemanator, desi sunt considerate, in continuare, drepturi individuale, au o dimensiune colectiva evidenta chestiunile care tin de protectia sociala; daca la nivelul Consiliului Europei ele au fost formulate, acum vreo doua-trei decenii, mai degraba ca niste deziderate decat ca drepturi, in Uniunea Europeana ele sunt amplu reglementate.
Dar, pana acum, drepturile civile si politice ramasesera drepturi individuale. Pana acum. Pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au rasturnat complet acest raport. Si asta s-a intamplat mai ales in tarile care anterior sustinusera drepturile individuale ale omului. Nimic surprinzator in felul in care tari asiatice au dispus interzicerea tuturor activitatilor, carantinarea persoanelor infectate, controlul total, cu ajutorul tehnologiei, al locurilor in care o persoana a fost intr-o anumita perioada de timp, mai nou obligativitatea vaccinarii. Sunt tari in care controlul populatiei, in numele protectiei colective, a functionat mereu.
Marea schimbare e a tarilor denumite generic occidentale sau democratii functionale. Ma refer la intreaga Europa, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelanda. Pentru prima data, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand drepturile civile si politice ale indivizilor au fost restranse invocandu-se protectia colectivitatilor de o maniera care afecteaza insasi esenta drepturilor, aneantizandu-le.
Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnalisti, activisti, politicieni sau oameni obisnuiti.
Controlul total pus in practica de guvernele considerate democratice schimba pentru totdeauna soarta noastra si a drepturilor noastre. A inceput cu o cenzura feroce, manifestata in primul rand pe retelele sociale, pentru ca acolo ideile si informatiile se propaga cu mare viteza. Si a fost simplu de realizat avand in vedere malversatiunile uriase politice si economice in care Mark Zuckerberg, retelele lui si cei din spatele lor sunt amestecati de ani de zile.
Usor de realizat, de asemenea, cu presa traditionala sau online, avand in vedere dependenta ei de fonduri tot mai greu de primit. Orice indoiala in legatura cu felul in care a inceput pandemia, orice intrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS si la nivelul fiecarei tari prin vocile doar ale anumitor epidemiologi si preluate repede de guverne, au fost categoric interzise. Conturi de Facebook suspendate sau chiar eliminate, inregistrari sterse de pe internet, ostracizarea celor care au gandit diferit, chiar eliminarea lor sociala si profesionala. Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnalisti, activisti, politicieni sau oameni obisnuiti.
Nu ma indoiesc ca guvernele insele au fost uluite de supusenia propriilor popoare, pe care le considerau libere, de felul in care s-au lasat ingenuncheate si, mai ales, de felul in care oameni nascuti si crescuti liberi s-au transformat in contestatari ai drepturilor celorlalti.
Si tocmai asta e marea problema, nu doar atitudinea guvernelor, care au invocat si invoca nevoia de a apara sanatatea publica, ceea ce e de inteles, intre niste limite. Problema e a oamenilor nascuti si crescuti in lumea drepturilor si libertatilor individuale, pe care le-au considerat ceva firesc, dar la care au renuntat extrem de usor in numele protectiei colectivitatilor carora doar ei le apartin.
De aici mai departe nu prea vad cale de intoarcere la drepturile omului, asa cum le stiam. Cata vreme state democratice vor sa impuna, in ropotele de aplauze ale majoritatii, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se stie mare lucru, cum nu se stie nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea intaietate asupra celor individuale.
Au mai fost, in ultimii 75 de ani, si alte epidemii
Nu pot sa nu remarc, cu tristete, felul insidios in care s-a ajuns aici: felul in care OMS si statele lumii si-au propus sa lupte cu pandemia, nu cu virusul. Pentru a combate virusul ar fi fost suficient un tratament adecvat. Din pacate, el nu e nici azi disponibil pentru toata lumea. Pentru a combate pandemia au fost utilizate restrictii severe ale libertatii de miscare, inchideri de tari si activitati, carantine, izolari, internari fortate, vaccinuri si, din nou, dupa un an restrictii severe ale libertatii de miscare, inchideri de tari si activitati, carantine, izolari, rapeluri peste rapeluri de vaccin. Si nu e sigur ca s-a terminat.
Au mai fost, in ultimii 75 de ani, si alte epidemii care au avut nevoie de abordari complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodata pana acum nu a fost folosita agresivitatea colectiva pentru impunerea lor. Cand drepturile colective sunt astfel sustinute si impunerea lor se face prin constrangere, directa sau indirecta, cele individuale deja au murit. Mi-as dori sa nu am dreptate. Niciodata nu mi-am dorit atat de mult sa nu am dreptate”, scrie Renate Weber.
Be First to Comment