Îngrijitoarea moldoveancă de 65 de ani se disculpă de orice vină.
Badanta moldoveancă a ajuns în casa bătrânei care acum este în comă, cu șanse mici de supraviețuire, în urmă cu opt luni.
Până la acest moment, nimeni nu s-a plâns de îngrijitoare, iar vecinii o cataloghează drept o femeie liniștită și respectuoasă.
Maria Betco se apără și spune că a fost un accident.
Aceasta susține, prin apărătoarea sa, că în casa bătrânei nu a avut loc nicio altercație și nicio tentativă de omor, ci a fost vorba doar de un simplu accident nefericit.
Concret, fiindcă bătrâna era imobilizată, femeia i-a dat jos protecția patului pentru a o hrăni, moment în care a constatat că uitase o linguriță la bucătărie.
În scurtul timp cât ea a lipsit, italianca ar fi căzut din pat cu fața în jos și s-ar fi rănit grav. Hemoragia, se mai susține în dosar, ar putea avea legătură cu pastilele pe care victima le lua pentru subțierea sângelui.
„Atunci am auzit brusc o bubuitură”, a declarat ea.
Badanta a încercat ulterior să o ridice, de aceea era plină de sânge la sosirea oamenilor legii, și neagă ipoteza potrivit căreia ar fi lovit-o pe bătrână cu un obiect ascuțit.
„Nu a fost folosit niciun corp contondent”, spune avocata ei.
Chiar și în aceste condiții, Parchetul menține acuzația de tentativă de omor asupra Mariei Betco și a cerut menținerea măsurii arestului preventiv în penitenciar.
Nu se știe dacă va rămâne timp de 30 de zile în penitenciar, întrucât avocata suspectei a cerut arestul la domiciliu, urmând ca judecătoarea Michela Versini să dea verdictul final.