Categories: Fără categorie

‼️Doctorița Mioara Runcanu a murit… Vezi mai mult

Comunitatea medicală din Vâlcea este îndoliată după trecerea la cele veșnice a doctoriței Mioara Runcanu, un pediatru dedicat trup și suflet meseriei.

Potrivit Vocea Vâlcii, doctorița a fost apreciată pentru blândețea cu care își trata pacienții, fiind un sprijin real pentru nenumărate familii.

Comunitatea medicală vâlceană este îndoliată după trecerea în neființă a doctoriței Mioara Runcanu, pediatru dedicat, originar din comuna Mihăești.

Colegii o descriu ca fiind o profesionistă care și-a dedicat întreaga viață îngrijirii copiilor și salvării de vieți.

Născută și crescută în județul Vâlcea, dr. Mioara Runcanu a urmat un parcurs profesional de excepție și a ajuns să profeseze la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, unde s-a remarcat prin competență, seriozitate și prin delicatețea cu care își trata micii pacienți.

Pe parcursul carierei sale, a îngrijit numeroase generații de copii și a reprezentat un sprijin important pentru nenumărate familii, câștigând respectul colegilor și recunoștința părinților.

Trupul doctoriței va fi depus în satul Măgura, comuna Mihăești, județul Vâlcea, iar înmormântarea va avea loc luni, la ora 12:00, la Cimitirul Bisericii din localitate.

Sunt așteptați toți cei care vor să-i aducă un ultimul omagiu.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

18 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

22 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago