Andrei s-a oprit sub copertina din fața judecătoriei, a inspirat aerul umed și a izbucnit în râs, fără să-și ascundă satisfacția. Ploaia bătea în trepte, se prelingea pe balustrade, iar el stătea cu picioarele depărtate, de parcă ar fi fost stăpân nu doar pe viața lui, ci și pe a altcuiva. Bianca și-a aranjat gulerul blăniței și s-a lipit de brațul lui.
— Ei, campionule? — murmură ea. — Acum chiar nu mai e nimeni, nu?
— Nimeni — confirmă el cu plăcere. — Am lăsat-o fără un leu! Apartamentul e al meu, mașina e a mea. Ei îi rămân zdrențele și ratele la frigider. Avocatul și-a meritat fiecare ban.
Își aminti cum stătea Nadia în sala de judecată, palidă, liniștită, fără crize. Judecătorul citea hotărârea, iar ea doar încuviința din cap, de parcă ar fi fost vorba despre vreme, nu despre viața ei. Asta îl enervase chiar mai tare. Se așteptase la lacrimi, la țipete, la acuzații. Voia să o vadă frântă. Dar ea îl privea ca prin sticlă.
— Și dacă face apel? — încruntă Bianca sprâncenele.
— Să facă — ridică el din umeri. — N-are bani pentru alt avocat. Am făcut totul ca la carte. Totul e pe numele meu. Nici jumătate din actele pe care le-a semnat nu știa ce sunt.
Au râs și au mers spre mașină. Andrei se simțea învingător. În minte îi curgeau deja planurile: renovare, bucătărie nouă, jaluzele romane bej, cum voia mama lui, o nuntă cu Bianca, discretă, dar spectaculoasă. Își imagina cum Nadia va afla despre noua lui viață și va fierbe de ciudă.
Când au ajuns în fața blocului, ploaia se întețise. Bianca a intrat repede în scară, ca să nu-și strice coafura. Andrei a urcat mai încet, savurând fiecare treaptă, acum era scara lui, etajul lui, ușa lui.
Dar în fața ușii stătea deja cineva.
Un bărbat înalt, într-un pardesiu închis la culoare, cu servietă în mână. Lângă el, doi polițiști. Și încă unul, în civil, cu o mapă de documente.
Andrei a încetinit pasul.
— Căutați pe cineva? — întrebă iritat.
Bărbatul cu servieta s-a întors.
— Andrei Popescu? Perfect. Pe dumneavoastră vă așteptam.
Bianca s-a agățat neliniștită de brațul lui.
— Ce se întâmplă?
— Sunteți proprietarul apartamentului 47? — întrebă cel cu mapa.
— Da. Oficial — zâmbi Andrei.
Bărbatul deschise mapa.
— Atunci vă informez că asupra acestui imobil s-a instituit sechestru asigurător la solicitarea doamnei Nadia Ionescu.
Gura lui Andrei s-a uscat.
— Ce sechestru? Instanța a decis deja!
— Instanța s-a pronunțat în privința partajului — răspunse calm bărbatul. — Aici este vorba despre delapidare și folosirea frauduloasă a instrumentelor de plată.
— E absurd! — izbucni Andrei. — Totul a fost legal!
Unul dintre polițiști făcu un pas înainte.
— Nu discutăm pe palier. Trebuie să intrăm în apartament.
Andrei scoase cheile, dar mâna îi tremura. Ușa s-a deschis.
Înăuntru mirosea a vopsea proaspătă, doamna Mariana chemase deja muncitorii cât timp ei fuseseră la judecătorie.
În sufragerie stătea mama lui.
— Andrei, cum a fost? — începu veselă, apoi încremeni văzând uniformele.
Bianca se albi la față.
— E o greșeală — șopti ea.
Bărbatul în pardesiu întinse documentele pe masă.
— Conform extraselor bancare, în ultimele optsprezece luni au fost efectuate plăți semnificative cu cardul de credit emis pe numele Nadiei Ionescu, datorii care ulterior au fost transferate integral în sarcina ei. Printre acestea: achiziția mașinii, mobilier de lux, o haină de blană și o vacanță în Maldive.
În urechile lui Andrei începu să zumzăie.
— Mi-a dat ea cardul! — strigă.
— Avem o înregistrare audio — replică liniștit bărbatul — în care recunoașteți că ați folosit cardul fără consimțământul ei. Și corespondență cu banca în care, pretinzând că sunteți doamna Ionescu, ați solicitat majorarea plafonului.
Doamna Mariana se sprijini de un scaun.
— Sunt uneltirile ei! Întotdeauna a fost șireată!
— În plus — continuă bărbatul — în această dimineață doamna Ionescu a depus plângere privind un transfer de 1.600.000 de lei din contul comun în contul dumneavoastră personal, efectuat cu trei zile înainte de depunerea cererii de divorț.
Bianca se desprinse brusc de lângă el.
— Un milion șase sute de mii? Ai spus că totul e în regulă!
Andrei încercă să vorbească, dar cuvintele i se amestecau.
— Transferul are mențiunea „renovare” — continuă bărbatul. — Totuși, în perioada respectivă nu au fost efectuate lucrări. Contractul cu firma este ulterior.
— E o nebunie! — urlă Andrei. — Nu poate dovedi nimic!
— A dovedit deja suficient — spuse încet polițistul. — Vom ridica documente și dispozitive electronice.
În acel moment, soneria a sunat.
Toți au tresărit.
Un polițist a deschis ușa.
În prag stătea Nadia.
Într-un palton gri, cu părul prins ordonat. În mâini, o mapă.
A intrat calm. A privit încăperea, și-a oprit ochii asupra Biancăi, apoi asupra soacrei.
— Bună seara — spuse cu voce egală.
Andrei simți cum i se strânge stomacul.
— Ce ai făcut? — izbucni.
Nadia îl privi ca pe un străin.
— Doar mi-am luat înapoi ce era al meu, Andrei. Tot ce tu numeai „gunoi”.
A așezat mapa pe masă.
— Aici sunt contracte, extrase, înregistrări. Le adun de un an. Din ziua în care ai luat pentru prima dată bani fără să mă întrebi.
Bianca făcu un pas înapoi spre perete.
— Spuneai că e isterică… — șopti ea.
— Am învățat — încheie Nadia. — Am urmat un curs de educație financiară. Am consultat un avocat. Când ai depus cererea de divorț, știam deja cum se va termina.
Andrei o privea ca pe o necunoscută.
— Nu vei primi nimic — reuși să spună.
— Am primit deja — răspunse ea calm. — Procesul civil e una. Dosarul penal e alta. Am depus și acțiune pentru recunoașterea apartamentului ca bun dobândit în comun, ținând cont de veniturile nedeclarate. Sechestrul e doar începutul.
În cameră s-a așternut liniștea.
Ploaia de afară se întețea.
Doamna Mariana s-a lăsat greu pe canapea.
— Andrei… ce ai făcut…
Bianca și-a scos blana și a aruncat-o pe fotoliu.
— Eu nu mă bag în asta — spuse rece. — Descurcă-te singur.
A trecut pe lângă Nadia fără să o privească și a ieșit.
Andrei a rămas în mijlocul camerei, ca și cum podeaua dispăruse de sub el.
Nadia s-a întors către polițiști.
— Vă mulțumesc. Dacă mai sunt necesare documente, voi coopera.
S-a îndreptat spre ușă. Pe prag s-a oprit.
— Râdeai în fața judecătoriei azi, îți amintești?
Andrei nu răspunse.
— Râzi cât mai poți.
A ieșit în ploaie fără să se întoarcă.
O săptămână mai târziu, lui Andrei i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale. Conturile i-au fost blocate. Mașina a fost pusă sub sechestru. Renovarea nu a mai început niciodată, cu imobilul sub sechestru nu putea face nimic.
Nadia a închiriat o garsonieră mică și luminoasă aproape de serviciu. Fără jaluzele bej. Fără planurile altora. Doar liniște și aer curat.
Seara își făcea ceai, deschidea laptopul și căuta noi oportunități, între timp fusese promovată după ce terminase cursul.
Nodul din piept dispăruse.
Rămăsese doar calmul.
Și acel calcul rece și precis care, într-o zi, o salvase de la prăbușire.
Fii primul care comentează