Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Corina Dănilă, înlocuită în emisiunea de la TVR 1. Fosta iubită a lui Mihai Bendeac va prezenta „Gala Umorului”

„Gala umorului’ revine cu un nou sezon la TVR 1 cu schimbări de proporții. Corina Dănilă nu va mai prezenta show-ul, ea a fost înlocuită cu o altă actriță cunoscută.

Emisiunea „Gala umorului’ revine, după aproape 7 ani, la TVR 1, postul unde a debutat în martie 2014. Gazdele noului sezon vor fi actorul Dragoş Huluba şi noua sa parteneră de prezentare, actriţa Mirela Zeţa.

După aproape 10 ani de difuzări neîntrerupte în grilele de programe ale Televiziunii Române, ajunşi deja la sezonul 19, realizatorii „Galei umorului’ le propun telespectatorilor şi pentru această primăvară 11 episoade pline de umor de calitate. Pe lângă momentele antologice realizate în studiourile Televiziunii Române cu mulţi ani în urmă, de maeştrii Generaţiei de Aur ai comediei româneşti, ne vom delecta şi cu 11 scenete în premieră, din a căror distribuţie fac parte actorii Dorel Vișan, Mirela Zeța, Dragoș Huluba, Tania Popa, Marius Rizea, Adrian Ciobanu şi Silviu Debu.

„Pentru fiecare ediţie în parte am pregătit surprize comice care, suntem siguri, vor face deliciul publicului telespectator de toate vârstele. Astfel, prin măiestria inegalabilior Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Toma Caragiu şi alte nume mari ale comediei, vom savura porţii consistente de haz şi voie bună, în fiecare vineri seară, de la ora 21.00, la TVR 1′, ne invită Cosmin Dumitru, producătorul „Galei umorului’.

De-a lungul celor optsprezece sezoane difuzate până acum, Dragoş Huluba le-a avut partenere de prezentare pe actriţele Diana Cavallioti şi Corina Dănilă, dar şi pe prezentatoarea Ştirilor sportive de la TVR, Eda Marcus.

Începând cu această primăvară, lui Dragoş Huluba i se alătură Mirela Zeța, ambii făcând parte din colectivul actorilor Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *