Categories: Fără categorie

Ministrul Apărării, anunț de ultim moment despre serviciul militar din România: ,,A intrat în vigoare în acest an”

Ministrul Apărării pregătește lansarea unui program destinat tinerilor care doresc să urmeze o pregătire militară pe bază de voluntariat.

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Radu Miruță, este pentru prima dată în aproape două decenii când România reia un astfel de demers.

Oficialul a precizat că noul cadru legislativ permite înscrierea tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani într-un program de instruire cu durata de patru luni, desfășurat în unități militare. Participanții vor beneficia de pregătire intensivă și vor locui în cazarmă pe toată perioada stagiului.

„Este o lege care a intrat în vigoare în acest an, cu armată voluntară. Cred că a fost o idee foarte bună și felicitări cui s-a gândit la ea. Sunt doritori. Anul ăsta este pentru prima oară când vom avea din nou o armată, tineri care vin în armată, dar nu forțați, ci voluntar.

Avem un program de patru luni care e semnificativ mai mult decât deloc, pentru care oamenii tineri între 18 și 35 de ani au o pregătire intensivă, stau în unitatea militară, mănâncă în unitatea militară, fac pregătire în unitate militară și la final primesc suma 27.000 de lei brut, probabil pe la 15.000 de lei net.

Pentru cele patru luni de cazarmă, de pregătire militară. După aceea ai opțiunea să rămâi în sistem. Avem grad mare de neocupare. Deci dacă vrei să rămâi în sistem, în funcție de studii, rămâi soldat gradat, poți să intri la o pregătire de maiștri.

Încercăm să scoatem anul acesta între 1.000 și 3.000 de astfel de poziții pentru armata voluntară, în funcție de câți bani o să primesc și de la Ministerul de Finanțe și ne adaptăm. E cererea suficient de mare sau nu e, e suma asta suficient atractivă sau nu e. E pentru prima oară după 19 ani când reluăm o astfel de activitate”, a declarat ministrul Apărării.

Numărul locurilor disponibile va varia între 1.000 și 3.000, în funcție de bugetul aprobat de Ministerul Finanțelor.

La finalul celor patru luni, participanții pot opta pentru a continua cariera militară, în funcție de nivelul de studii și de posturile disponibile.

Programul este prezentat drept o alternativă modernă, bazată exclusiv pe alegerea personală a celor interesați, fără caracter obligatoriu.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

19 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

22 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago