Apar noi detalii despre criminalul de 13 ani din Cenei. Minorul se află într-o nouă locație. Ultimele informații arată că minorul, după ce a plecat din Cenei, apoi din casa bunicilor, dar și din centrul de Neuropsihiatrie Infantilă, a fost din nou eliberat, după ce inițial mama a semnat pentru a-l duce acasă. Conform DGASPC, minorul nu se mai află la Neuropsihiatrie Infantilă, ci într-o locație aleasă de familie și cunoscută de oamenii legii. Această decizie a fost luată deoarece instituția nu dispune de un centru specializat pentru minorii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal. În continuare, sunt așteptate rezultatele evaluărilor medicale pentru a se stabili ce va urma.
Copilul se află într-o locație pe care familia a comunicat-o autorităților. DGASPC menține legătura cu familia și continuă să monitorizeze cazul. Mama, reprezentantul legal al copilului, a decis să meargă cu acesta într-o locație aleasă de familie. Urmează să fie primite evaluările medicale pentru a se stabili modalitățile de intervenție care vor urma. Reprezentanții DGASPC au precizat că în structura instituției nu există un centru specializat pentru astfel de situații.
Crima din Cenei rămâne în centrul atenției românilor, speriați și revoltați, dar și al autorităților. Minorul de 13 ani nu răspunde penal. Acesta a fost lăsat în libertate și inițial s-a întors în satul Cenei, apoi, în urma protestelor, s-a mutat la bunici, în comuna Sânmihaiu Român din județul Timiș. Nici acolo nu a avut liniște, după ce sute de persoane au înconjurat casa bunicilor și au cerut autorităților să îl mute, catalogându-l un pericol public, mai ales pentru copii, după implicarea sa în uciderea și îngroparea lui Mario.
În seara zilei de 25 ianuarie, copilul a fost luat din casa bunicilor și dus sub escorta trupelor speciale la spital, fiind internat sub pază la Neuropsihiatrie Infantilă, potrivit surselor din anchetă. DGASPC a decis mutarea minorului într-o unitate medicală, de unde anterior fusese lăsat să plece acasă după ce mama l-a scos pe propria semnătură.
Comisia pentru Protecția Copilului Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș a instituit măsura supravegherii specializate a minorului în vârstă de 13 ani. În paralel, ancheta continuă în cazul celor doi minori de 15 ani, care vor răspunde în fața legii pentru faptele lor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a precizat că, în urma cercetărilor efectuate în dosarul cunoscut ca „Crima de la Cenei”, instanța a dispus arestarea preventivă a celor doi minori de 15 ani. În cazul minorului de 13 ani, având în vedere dispozițiile legale care prevăd că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, nu a putut fi luată nicio măsură preventivă. Acesta nu a dobândit calitatea de suspect sau inculpat și nu a putut fi dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
Parchetul a sesizat DGASPC Timiș pentru luarea măsurilor legale prevăzute de Legea nr. 272/2004. Conform acestei legi, pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, pot fi dispuse măsuri precum plasamentul sau supravegherea specializată. Prin hotărârea emisă de Comisia pentru Protecția Copilului Timiș, a fost instituită măsura supravegherii specializate.
Ancheta penală privind cei doi minori de 15 ani continuă pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de infracțiunile săvârșite. De asemenea, s-a precizat că minorul de 13 ani ar fi trebuit să intre la cursurile online, însă până la finalizarea evaluărilor nu va putea participa la acestea.






Fii primul care comentează