Codruța Filip și Valentin Sanfira au trecut împreună atât prin momente frumoase, cât și dificile, care i-au ajutat să se dezvolte și să evolueze. Puțini știu acest lucru, dar cei doi artiști au trecut printr-o mare neîmplinire pe parcursul căsniciei lor.
Codruța Filip și Valentin Sanfira au fost căsătoriți timp de aproape patru ani și au avut o căsnicie frumoasă, în luminile reflectoarelor. Cei doi au divorțat recent, într-o perioadă în care nimeni nu se aștepta.
Dincolo de momentele frumoase din căsnicia lor, în care au radiat de fericire și au fost recunoscători că se au unul pe celălalt, cei doi cântăreți au trecut prin momente mai puțin fericite. Codruța Filip și Valentin Sanfira și-au dorit cu ardoare un bebeluș.
Rolul de părinți s-a aflat pe lista dorințelor lor, așa cum au declarat de mai multe ori în interviuri. Codruța Filip spunea la un moment dat că își dorește să îl lase pe Dumnezeu să decidă când este momentul ca în familia lor să apară un bebeluș.
Acest plan nu s-a mai concretizat, în cele din urmă. Codruța Filip și Valentin Sanfira s-au concentrat asupra proiectelor profesionale, iar după aproape patru ani de căsnicie, cei doi au ajuns la divorț.
Deși au cariere de mare succes și au avut o relație de iubire de invidiat, ceva a lipsit din familia Codruței Filip și a lui Valentin Sanfira. Cântăreața a mărturisit, la scurt timp după nuntă, că își dorește foarte mult să devină mamă, însă a vrut să lase lucrurile să se întâmple la momentul potrivit.
”Ar mai fi ceva ce-mi lipsește, dar poate o să vină, copilul. Ne dorim tare mult, dar toate la timpul lor. Face parte și din lista mea personală de dorințe, dar acum din lista noastră mai mult”, a declarat Codruța Filip, la Antena Stars.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…