Nicușor Dan a semnat chiar înainte de weekend decretul mult așteptat de milioane de români. Documentul merge direct la Monitorul Oficial și oferă un adevărat sprijin persoanelor vulnerabile.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 27 iunie 2025, decretul pentru promulgarea legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2024, prin care intră în vigoare o serie de măsuri de protecție socială menite să îi sprijine pe pensionari, în contextul recalculării pensiilor.
Actul normativ semnat de Nicușor Dan prevede că, pentru calculul drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, se va lua în considerare nivelul pensiei din august 2024, adică înainte de recalculare.
Prevederea se aplică, după cum arată ordonanța, între 1 septembrie 2024 și 15 octombrie 2025 și are scopul de a preveni excluderea persoanelor vulnerabile din sistemul de sprijin.
Prin semnarea legii de către Nicușor Dan, se majorează plafonul maxim de venit până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor. Astfel, dacă pragul anterior era de 1.830 de lei pe lună, el rămâne la nivelul stabilit la 1 septembrie 2024, de 2.020 de lei.
Prin urmare, pensionarii care înregistrează venituri din pensie sau indemnizație socială până în 2.020 de lei pe lună vor continua să beneficieze de compensarea pentru medicamentele incluse în lista prevăzută de legislația din domeniul sănătății.
În plus, pensionarii cu venituri lunare de până la 2.210 lei vor rămâne eligibili pentru sprijinul acordat sub forma tichetelor sociale pentru alimente și mese calde. Practic, se menține accesul la programul finanțat din fonduri europene, destinat persoanelor vulnerabile.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…