Cu puțin timp în urmă, Curtea Constituțională a României a dat verdictul în privința pensiilor speciale. CCR a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind proiectul Guvernului de reformare a pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional.
După decizie, premierul Ilie Bolojan a reacționat imediat și a anunțat că Executivul va începe demersurile pentru recuperarea a 231 de milioane de euro din PNRR, sumă aferentă jalonului privind reforma pensiilor speciale.
„Prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților. Ea confirmă corectitudinea demersului Guvernului României. Reforma pensiilor speciale a fost cerută cu insistență de societatea românească și reușim un pas mare spre echitate. Totodată, din acest moment vom face demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme”, potrivit Guvernului României.
Cu o săptămână în urmă, ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, anunța că România a pierdut oficial 231 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, din cauza neîndeplinirii la timp a jalonului legat de reforma pensiilor speciale.
Ministrul a precizat ulterior că nu exista până în acel moment o comunicare oficială din partea Comisiei Europene, însă România trebuia să finalizeze reforma până la sfârșitul anului 2025.
Decizia CCR deschide astfel calea pentru reluarea procedurilor privind deblocarea fondurilor din PNRR.






Fii primul care comentează