Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

‼️Au fost loviți de TRĂSNET doi…

Intervenție de urgență în municipiul Reghin, după ce doi bărbați au fost surprinși de un trăsnet în timp ce se aflau în albia râului Mureș.

Echipajele de salvare i-au scos din apă în stare critică și au început imediat manevrele de resuscitare.

Ce au transmis reprezentanții ISU Mureș
Apelul la 112 a mobilizat pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin, precum și echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Mureș. Incidentul s-a produs pe strada Salciilor, unde salvatorii au intervenit pentru a acorda sprijin personalului medical.

Potrivit autorităților, cele două victime au fost recuperate din apă și preluate de echipajele medicale, fiind găsite în stop cardio-respirator.

„Ambele se află în stop cardio-respirator, iar la faţa locului le sunt aplicate manevre de resuscitare.

La faţa locului intervin un echipaj de pompieri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş”, mai arată sursa citată.

După aplicarea manevrelor de resuscitare, cei doi bărbați au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe din Reghin, unde au fost preluați de medici pentru investigații și tratament de specialitate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *