Vestea tristă a fost anunțată de clubul din Gruia prin intermediul canalelor oficiale.
Vasile Gheorghe, fostul antrenor cu o activitate de peste 10 ani în cadrul academiei clubului, s-a stins din viață la 72 de ani.
CFR Cluj a transmis un mesaj prin care își exprimă regretul profund cu privire la trecerea în neființă a fostului antrenor și fotbalist.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a lui Vasile Gheorghe, fost antrenor al Academiei CFR pentru mai bine de un deceniu, care s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani.
Prin vasta sa experiență, dar și prin răbdarea și dragostea pentru meseria sa, a făurit carierele multor fotbaliști, contribuind decisiv la formarea lor atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis CFR Cluj, pe rețelele sociale.
Potrivit GSP, fostul antrenor și fotbalist s-a născut în 1953, în județul Giurgiu.
Ca fotbalist, Vasile Gheorghe a purtat cu mândrie tricoul rivalei U Cluj, precum și cel al Gloriei Bistrița. A fost și portar la echipe precum Universitatea Cluj sau Gloria Bistrița, iar după retragere a ajuns la rivala CFR.






Fii primul care comentează