Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Doamne! Oana este tânăra de 32 de ani ucisă de un…

Trei autoturisme au fost implicate în accidentul rutier produs pe DJ 221.

UPDATE: Femeia care și-a pierdut viața în urma tragediei de pe pe DJ 221 este Oana, o tânără de 32 de ani din satul Constantinești, comuna Râmnicelu. Potrivit Jurnalul de Brăila, ea circula regulamentar când un șofer care efectua o depășire a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de mașina sa. Din păcate, impactul i-a fost fatal Oanei.

Un grav accident rutier s-a produs, luni, pe DJ 221, între localităţile Râmnicelu şi Constantineşti, din judeţul Brăila. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar intervenţia salvatorilor este în desfăşurare.

Accident mortal în Brăila
Potrivit ISU Brăila, la locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi două echipaje SMURD. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Judeţean intervine cu o ambulanţă de tip C şi două ambulanţe de tip B.

Ulterior, ISU Brăila a transmis o actualizare potrivit căreia accidentul s-a soldat cu victime multiple.

„Una dintre persoane a fost găsită decedată, iar o altă victimă se află în stop cardio-respirator, echipajele medicale efectuând manevre de resuscitare. De asemenea, existau patru victime conştiente, una dintre acestea prezentând multiple leziuni”, au transmis reprezentanţii ISU Brăila.

Intervenţia este în desfăşurare, iar bilanţul exact al accidentului urmează să fie stabilit după evaluarea tuturor persoanelor implicate.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs coliziunea dintre cele trei autoturisme, conform News.ro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *