Călin Georgescu, gata să preia conducerea Guvernului dacă Simion ajunge la Cotroceni
În ţară, Călin Georgescu a anunţat că este gata să preia conducerea Guvernului dacă Simion ajunge la Cotroceni: „Sunt extrem de pregatit de de a-mi ajuta țara în orice situatie si din orice poziție și sigur să ajut pe protejatul meu mai tânăr în tot ceea ce face, să ghidez lucrurile ca să fie bine. Vom fi peste 30 milioane în această țară, în momentul când românii de peste hotare vor reveni în țară. Cu 30 de milioane de locuitori am cuceri lumea!”.
Aseară, a revenit…: „Un preşedinte trebuie să fie o poezie a vorbelor bune către poporul său, o simţire, un suflet, să fie viu din toate punctele de vedere”.
De cealaltă parte, Nicuşor Dan a mers la o altă dezbatere televizată. George Simion… tot absent.
„Îmi pare rău că nu putem avea această dezbatere, pentru că mi-aş fi dorit, pe de o parte, să lămurim opiniile divergente asupra unor chestiuni în care avem opinii contrare. Pe de altă parte, în campania asta s-au rostogolit mai multe dezinformări pe care, dacă contracandidatul ar fi aici, aș fi putut să le lămuresc”, a declarat Nicuşor Dan, candidat independent la prezidenţiale.
Un alt aspect pe care l-a lămurit a fost despre locul unde o să trăiască, dacă ajunde preşedintele României: „Dacă voi fi preşedinte, voi avea o discuție rezonabilă, pe argumente, cu SPP-ul. Mi-aș dori să locuiesc cât mai mai aproape de locul în care locuiesc acum, pentru că (,) copiii mei şi-au făcut prieteni în cartier”.
Nicuşor Dan a primit un mesaj de susţinere şi din partea actorului Sebastian Stan: „Hai la vot! Nu va fi uşor, dar va fi Nicuşor! România, te iubesc!”.
Un sondaj publicat ieri arată o răsturnare de situaţie
Nicusor Dan ar câştiga finala prezidenţială cu 52 de procente, la 4 procente în faţa lui George Simion. Liderul AUR ar fi preferat acum de 48% dintre români. Asta arată un sondaj realizat de IRSOP. Cifrele nu includ, însă, optiunile românilor din Diaspora. Studiul mai arată că 51% dintre români l-ar vrea pe Ilie Bolojan în fruntea Guvernului şi doar 42% l-ar prefera pe Călin Georgescu în funcţia de premier. Alt sondaj, prezentat de Atlas Intel, arată că cei doi finalişti ar fi la egalitate perfectă, ambii fiind cotaţi cu 48 de procente. Aceste date iau în calcul şi votul românilor din Diaspora.
Votul în Diaspora a început aseară, la 22 ora României, când s-a deschis sectia de vot din Auckland, Noua Zeelandă. Duminică vom afla care dintre strategiile lui Nicuşor Dan şi George Simion a funcţionat mai bine: întâlnirile cu lideri politici în turneul european sau dezbaterile în faţa românilor.
Tot aseară, şase congresmeni americani republicani şi democrati au trimis un mesaj oficial, în care încurajează democraţia din România şi fac apel la autorităţi să garanteze alegeri libere şi corecte: „Ne menținem încrederea în forța democrației românești (…) Lansăm un apel către autoritățile din România să garanteze alegeri libere și corecte, nealterate de interferențe externe”.






Fii primul care comentează