Una dintre cele mai promițătoare gimnaste ale României, Sabrina Voinea (18 ani), trece prin momente dificile după ce a fost internată de urgență din cauza unei apendicite acute. Intervenția chirurgicală a avut loc rapid, iar în prezent sportiva se află sub supravegherea atentă a medicilor, în secția de reanimare.
Intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca
Vineri, 20 februarie, gimnasta a acuzat dureri abdominale puternice și s-a prezentat de urgență la spital. În urma investigațiilor, medicii au constatat că infecția era avansată, iar operația nu mai putea fi amânată.
Sabrina Voinea a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, unde a fost supusă unei intervenții pentru îndepărtarea apendicelui și stabilizarea stării de sănătate.
Momente de teamă pentru familie
Mama sa, Camelia Voinea, i-a fost alături în permanență. Potrivit declarațiilor oferite presei, aceasta a mărturisit că totul s-a petrecut brusc.
„Este la reanimare în acest moment. Eu am venit să mă schimb și mă duc din nou la ea. A luat-o dintr-odată, a simțit dureri foarte, foarte mari. A avut apendicită acută, avea leucocitele 16.000. Ne-am speriat foarte tare. Acum, e important să fie ea bine!”, a declarat Camelia Voinea, conform prosport.ro.
Familia și apropiații speră într-o recuperare rapidă și completă a tinerei sportive.
Performanțe remarcabile în 2025
Sabrina Voinea este considerată una dintre marile speranțe ale gimnasticii românești. În septembrie 2025, la Cupa Mondiala de Gimnastica de la Paris, sportiva a cucerit medalia de aur la sol, după un exercițiu apreciat cu nota 13.800, performanță care a adus entuziasm în rândul suporterilor.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…