Patriarhul Ilia al II-lea a decedat marți, la vârsta de 93 de ani, a anunțat Biserică Ortodoxă Georgiană, la conducerea căreia s-a aflat pentru jumătate de secol.
UPDATE Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul Patriarhului Ilia al II-lea.
„Cu profundă întristare, am primit vestea trecerii din această lume a prea iubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii, o venerabilă personalitate a Ortodoxiei contemporane şi un mărturisitor statornic al credinţei, care a păstorit cu înţelepciune Biserica Ortodoxă a Georgiei, atât în vremuri de încercare, cât şi de înnoire.
În numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanţe membrilor Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe a Georgiei. Totodată, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este „Învierea şi Viaţa” (Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Patriarhului Ilia al II-lea în lăcaşurile sfinţilor bineplăcuţi Lui, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Veşnica lui pomenire din neam în neam!”,
Patriarhul Ilia al II-lea a reprezentat o figură marcantă a Georgiei, care avea legături cu autoritățile și care și-a păstrat influența pe parcursul timpului.
„Transmit condoleanţe Georgiei şi întregii lumi creştine”, a declarat mitropolitul Shio Mujiri, care a fost chemat să conducă interimar Biserica Apostolică autocefală, până la alegerea unui nou patriarh.
Ilia al II-lea a fost spitalizat marți dimineață pentru o hemoragie abdominală masivă, a anunțat Sopio Aspanidze, directorul Centrului Medical din Caucaz. Ulterior, patriarhul a decedat la Centrul Medical Caucaz, un spital din Tbilisi, după ce și-a petrecut ultimele ore la secția de terapie intensivă.
Născut Irakli Ghidushauri-Shiolashvili în 1933, a urcat treptele ierarhiei ecleziastice în timpul URSS-ului și a devenit una intre figurile morale centrale din mișcarea georgiană pentru independență, fiind foarte respectat în țara sa.
Ilia al II-lea a condus Biserica Ortodoxă Georgiană încă din anul 1977, jucând un rol stabilizator în timpul crizelor politice din Georgia. Biserica și-a extins influenţa asupra vieţii politice şi publice georgiene sub conducerea sa, dar a păstrat în același timp și legăturile strânse cu statul.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…