Marți, 10 noiembrie, a început o nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, sub medierea Statelor Unite.
UPDATE Emisarul lui Trump, mesaj privind garanțiile de securitate
Ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a vorbit, în startul negocierilor de pace de la Abu Dhabi, despre crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa. „Speranța nu este doar de a discuta chestiuni bilaterale și de a vedea cum să punem capăt războiului(…), ci și de a determina cum să stabilim relații bune de securitate între Ucraina, Rusia și Europa, nu doar pentru a pune capăt acestui război, ci și pentru a elabora un nou
cadru”, a declarat Jared Kushner. Emisarul lui Trump a adăugat: „Avem nevoie de un sistem nou care să asigure pacea timp de decenii, dacă nu sute de ani(…) Să sperăm că acesta este ultimul război”.
UPDATE Au început noile negocieri de pace
Discuțiile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, mediate de SUA, au început marți la Abu Dhabi, în încercarea de a pune capăt războiului provocat de invazia rusă în 2022. Întâlnirea a fost precedată de consultări între delegația ucraineană și oficiali europeni și se va axa pe garanțiile de securitate pentru Ucraina și Rusia la sfârșitul conflictului.
Cine face parte din delegațiile Rusiei și Ucrainei
Delegația rusă este condusă la aceste negocieri de Vladimir Medinski, consilier al președintelui Vladimir Putin, care a participat și la alte două reuniuni tripartite desfășurate în 2025.
Din delegația rusă mai fac parte miniștrii adjuncți de externe Serghei Riabkov și Mihail Galuzin, șeful serviciului de informații militare Igor Kostiukov, care a condus delegația rusă în runda de negocieri ce a avut lor în ianuarie la Istanbul, și adjunctul acestuia, Iuri Jigarlovski.
Delegația ucraineană la Abu Dhabi este condusă de Rustem Umerov, care este acum șef al serviciului de informații externe al Ucrainei, însoțit de șeful de Cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, generalul Kiril Budanov, fost șef al serviciului de informații militare.
Uniunea Europeană trimite doi reprezentanți la discuțiile de pace privind Ucraina de la Abu Dhabi, unul din partea Comisiei Europene și al doilea din partea Consiliului European, informează Politico.eu.
Lipsa unui comunicat oficial din partea autorităților alimentează și mai mult aceste speculații. Mai multe…
Un bărbat din Caraș-Severin și-a ucis fiul vitreg, în vârstă de 21 de ani. Suspectul…
Incidentul a avut loc marți dimineață, 10 noiembrie 2026, în orașul Oviedo din nordul Spaniei.…
Un avion privat s-a prăbușit dramatic duminică în Florida, incendiindu-se complet după impact. Toate cele…
Un avion privat s-a prăbușit dramatic duminică în Florida, incendiindu-se complet imediat după impact. Cele…
Cuvintele doctorului în timpul ecografiei m-au șocat profund Am intrat în clinică cu un amestec…