Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Elena Udrea, dezvăluiri din spatele gratiilor. Ce a fost nevoită să facă pe perioada încarcerării: „Am făcut curățenie, am spălat toalete”

Elena Udrea s-a prezentat joi, 26 iunie, în fața judecătorilor care îi analizează cererea pentru eliberarea condiționată. Fostul ministru al Turismului a vorbit despre munca depusă în închisoare și a izbucnit în lacrimi în momentul în care a vorbit despre fetița ei, Eva Maria, în vârstă de 7 ani.

Elena Udrea a afirmat în fața judecătoorilor că a muncit din greu în penitenciar, unde a plantat legume, a făcut curățenie și chiar a spălat toaletele.

„Munca a fost grea, am învățat să plantez legume, să car, să îngraș pământul, să sap. Am făcut muncă de câmp. Am făcut curățenie, am spălat toalete”, a spus fostul ministru. „În 4 ani de pușcărie au fost condiții grele, dar le-am trăit pe pielea mea și am învățat umilința, răbdarea, să treci în fiecare zi prin același chin”, a mai zis Elena Udrea, citată de Capital.ro.

„Penitenciarul nu a avut doar consecinţe negative asupra mea, am ajuns să cunosc lucruri care m-au transformat”, a subliniat ea.

În momentul în care a vorbit de fetița ei, Elena Udrea nu s-a mai putut abține și a izbucnit în lacrimi.

„Cred că am fost pedepsită mult, am plătit cu libertatea, sănătatea, dar plăteşte şi copilul meu. Trebuie să discutăm efectul detenţiei asupra mea, dar eu, ca persoană majoră, aş putea să trec peste suferinţă, mai greu este pentru copilul meu. Impactul a fost major, căci era mică şi a rămas fără mamă. (…)”, a declarat ea.

Reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut respingerea cererii de liberare condiționată şi a amintit că Udrea a fugit de două ori din ţară, după condamnare, mai întâi în Costa Rica, apoi în Bulgaria, încercând astfel să evite executarea pedepsei.

Pe de altă parte, avocatul fostului ministru a subliniat faptul că aceasta a ispășit o mare parte din pedeapsă și a avut un „comportament exemplar”.

„A muncit şi şi-a ispăşit pedeapsa conform legii, îndeplinind toate condiţiile de liberare condiţionată”, a argumentat apărarea.

Elena Udrea va afla marți, 1 iulie, dacă judecătorii de la Judecătoria Ploiești vor aproba sau respinge cererea ei de eliberare condiționată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *