Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Avocatul lui Călin Georgescu, ridicat de Poliție pentru audieri într-un scandal sexual privind o minoră de 15 ani

Unul dintre avocații lui Călin Georgescu a fost ridicat de polițiști, pentru a fi audiat în urma unei reclamații privind faptul că și-ar fi dat întâlnire cu o minoră de 15 de ani cu care ar fi intenționat să facă sex.

Unul dintre apărătorii din instanță ai lui Călin Georgescu a fost ridicat de oamenii legii și dus la audieri!

Este vorba despre avocatul Bogdan Petre, conform unor surse citate de antena3.

Avocatul a fost reclamat la Poliție că și-ar fi dat întâlnire cu o minoră de 15 ani cu care ar fi intenționat să facă sex.

Reclamantul, susțin aceleași surse, ar fi un bărbat cunoscut pe rețelele de socializare, care a sunat la 112, iar apoi au fost sesizați Polițiștii din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

Între reclamant și avocatul lui Călin Georgescu ar fi izbucnit un conflict, astfel că dosarul penal deschis in rem de oamenii legii este atât pentru act sexual cu un minor, cât și pentru loviri și alte violențe.

Bogdan Petre a fost audiat, iar apoi lăsat în libertate. Conform acelorași surse, a fost audiată și minora de 15 ani.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Avocatul Bogdan Petre a devenit cunoscut în spațiu public după ce Călin Georgescu a fost ridicat de Poliție din trafic, în februarie.

„Sunt unul dintre avocaţii domnului Călin Georgescu. Îl cunosc de un an de zile. Avem un contract, l-am mai reprezentat pe anumite speţe”, declara el atunci, pentru Epoch Times.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *