Un tânăr de 32 de ani și-a pierdut viața într-un grav eveniment rutier, la Rădăuți.
Un tânăr de 32 de ani și-a pierdut viața, miercuri dimineață, în urma unui eveniment rutier produs pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
Autoturismul a fost găsit răsturnat în afara părții carosabile.
Evenimentul rutier a fost anunțat la numărul unic de urgență 112, miercuri dimineață, la ora 02:48, iar la fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
De asemenea, au fost trimise două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit suceavalive.ro, în momentul în care salvatorii au ajuns la locul evenimentului, autoturismul se afla răsturnat în afara părții carosabile, iar în apropierea mașinii a fost găsit un bărbat în vârstă de 32 de ani. Acesta era inconștient și nu prezenta semne vitale.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, încercând să îl salveze pe tânărul de 32 de ani, dar în ciuda procedurilor aplicate de salvatori, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.
Evenimentul rutier ar fi avut loc la primele ore ale dimineții de miercuri, pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Apelul prin care a fost solicitat ajutorul salvatorilor a fost înregistrat la ora 02:48.






Fii primul care comentează