Soția lui Adrian Minune a trecut prin momente grele atunci când a aflat că trebuie să se opereze pe creier. În ciuda tuturor problemelor, aceasta a reușit să depășească obstacolele și să zâmbească din nou.
Cati, soția lui Adrian Minune, se bucură de o familie fericită și de toată iubirea partenerului său de viață. Au o familie frumoasă, iar copiii și nepoții aduc zâmbetul pe buze de fiecare dată când trec pragul casei. Este sprijinită mereu de soțul ei, iar familia este extrem de importantă atât pentru ea, cât și pentru artist.
În ciuda zâmbetului ei, Cati a trecut și prin câteva probleme de sănătate care au îngrijorat-o. Aceasta a trecut printr-o intervenție pe creier realizată în Turcia, iar în cadrul podcastului „Un podcast MISTO by Bursucu”, soția artistului a vorbit și despre fricile de atunci. Femeia se temea de faptul că nu își va mai aminti lucruri din viața ei sau chiar va uita membrii familiei. Cati a povestit și cum a decurs operația și cum s-a terminat totul.
„Chiar dacă va trebui să mă operez pe creier și va trebui să ajung și în altă țară, că la noi în țară nu se face asta, vreau doar să nu cumva să uit, să-mi pierd memoria. M-am rugat la Dumnezeu. Să nu-mi uit familia, să nu mai țin minte cine sunt. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns în Turcia unde am fost operată cu roboți. Eu nu sunt tăiată cu bisturiul. M-au tăiat la artera femurală și pe acolo mi s-a pus acest stent pe carotida dreaptă, în creierul mic. Sunt fericită că m-am trezit bine, mi-am văzut familia, mi-au aruncat la gunoi 10 pastiluțe pe care eu le aveam din România și le luam zi de zi.
După această intervenție iau o singură pastilă pe zi, care este un agregant foarte ușor. În urma acestui accident vascular am rămas hipertensivă și la fel am de acolo o pastiluță pe care o iau în fiecare dimineață din viața mea și mă ține bine.”, a povestit Cati.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…