Press "Enter" to skip to content

1.000 de militari americani sosesc în România. Cu ce se vor ocupa aceștia pe teritoriul țării noastre

Statele Unite a luat decizia de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.

Untitled-design-Custom-size-3alexandru-eonline

În prezent, alţi 900 de militari americani sunt deja staţionaţi în România în bazele de la Deveselu, Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu.

Noii militari americani aşteptaţi în România fac parte dintr-un batalion de infanterie motorizată „Stryker” al Regimentului 2 Cavalerie, staţionat în prezent în baza de la Vilseck, Germania. Conform doctrinei armatei americane, unităţile Stryker sunt folosite exact pentru acest tip de misiuni care presupun dislocarea rapidă a trupelor dintr-un loc în altul.

În 2015, în cadrul „Marşului Cavaleriei”, 400 de militari americani din cadrul aceleaşi unităţi Stryker au străbătut, aflaţi în 80 de blindate şi alte maşini, distanţa de 500 de kilometri dintre Mihail Kogălniceanu şi poligonul Cincu.

Numărul de blindate cu care vor sosi americanii în România nu a fost făcut public. Un batalion standard Stryker al armatei americane e alcătuit din 3 companii, fiecare companie având 3 plutoane. Un pluton Stryker are 4 astfel de vehicule blindate, ceea ce înseamnă că, pe hârtie, un batalion are în jur de 40 de astfel de transportoare blindate Stryker (fără a mai pune la socoteală restul vehiculelor uşoare de transport, auxiliare etc.).

„Avem două sau trei locuri în care este posibil ca soldaţii să fie cantonaţi, dar nu e informaţie oficială în acest moment”, a declarat la Digi 24 ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Cel mai probabil, militarii americani vor ajunge Deveselu, Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu.

Anul trecut, un detaşament de 90 de militari şi un număr neprecizat de drone-spion şi de atac MQ-9 Reaper au sosit la Câmpia Turzii. Dronele au executat misiuni de spionaj, recunoaştere şi supraveghere aeriană, despre care US Air Force nu a oferit detalii suplimentare.

Militarii americani vin în România pentru mai multe proiecte
SUA au anunţat deja că vor investi 152 de milioane de dolari în 15 lucrări de modernizare a infrastructurii bazei aeriene de la Câmpia Turzii din România. După lucrările de modernizare, noua pistă a bazei va permite aterizarea și decolarea avioanelor cargo de mare tonaj precum C-5 Galaxy sau C-17, operate de aviația americană.

„Aceste proiecte vor permite stabilirea unei prezențe de durată a Air Force în România. Câmpia Turzii este o locație strategică-cheie ce necesită infrastructură modernă, care să asigure o mai bună mobilitate a misiunile aeriene, să găzduiască diverse bunuri și facilități ale forțelor aeriene și de unde să se poată oferi un răspuns rapid la orice fel de amenințări de securitate din regiune”, conform unui comunicat al forțelor aeriene ale SUA.

Astfel, 130 de milioane de dolari au fost deja alocaţi„optimizării misiunilor” de la Câmpia Turzii. Dintre aceştia, 32 de milioane de dolari au fost detinaţi pentru construirea unui nou depozit de combustibil și alte 68 de milioane au fost acordați pentru facilităţi şi depozite „pline cu tot ce e nevoie pentru susținerea operațiunilor aeriene”.

Alte două proiecte vizează un hangar pentru avioane și modernizări pentru zona cargo.

De asemenea, US Air Force a mai acordat contracte în valoare de 14,3 milioane de dolari pentru lucrări de modernizare a infrastructurii care au inclus sisteme noi de iluminat, sisteme electrice sau extinderea capacităților şi depzitelor de stocare a combustibilului.

Alte noi proiecte de modernizare la Câmpia Turzii, care totalizează 8,6 milioane de dolari includ construirea unui nou depozit de muniții (1,7 milioane de dolari), a unei clădiri administrative pentru comanda operațiunilor aeriene (2 milioane de dolari), un nou spațiu de parcare a aeronavelor și un hangar (4,9 milioane de dolari).

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page