Categories: Fără categorie

9 ianuarie, zi de doliu național în Elveția. Peste 40 de persoane și-au pierdut viața și multe altele sunt în stare gravă

În urma tragediei din clubul Le Constellation din stațiunea Crans-Montana, Elveția a decretat ziua de 9 ianuarie drept zi de doliu național în memoria victimelor.

Autoritățile elvețiene au anunțat organizarea unor ceremonii de comemorare la nivel național. În semn de solidaritate, clopotele tuturor bisericilor din Elveția vor fi trase la ora 14:00, moment care va coincide cu începutul ceremoniei oficiale de comemorare organizate la Crans-Montana.

Președintele Elveției, Guy Parmelin, a declarat că în această zi este prevăzut și un minut de reculegere, pentru ca toate persoanele din Elveția să poată aduce un omagiu victimelor dezastrului.

Numărul celor care și-au pierdut viața continuă să fie actualizat pe măsură ce procesul de identificare avansează. Autoritățile elvețiene au anunțat că 16 victime au fost identificate până în prezent. Printre acestea se află și un cetățean român în vârstă de 18 ani, care fusese inițial dat dispărut la o zi după producerea tragediei. Informația a fost confirmată de Poliția cantonală din Valais și ulterior de Ministerul Afacerilor Externe al României.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate și acordă asistență consulară. Reprezentanții misiunii diplomatice mențin legătura cu autoritățile elvețiene competente și au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

Tragedia din stațiunea Crans-Montana a șocat întreaga țară, fiind una dintre cele mai grave din ultimii ani. Comunitatea internațională și numeroși lideri europeni au transmis mesaje de solidaritate și compasiune pentru victime și familiile acestora.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago