Polițistul Florin Cătălin Șucată a murit la doar 44 de ani.
Un polițist de 44 ani a murit. Este vorba despre Florin Cătălin Șucată. Acesta a lăsat în urmă o soție și doi copii.
Moartea lui este o mare pierdere pentru Poliția Română. Conform unui mesaj transmis de Sindicatul Europol pe Facebook, colegii săi au doar cuvinte de laudă la adresa lui, spunând că a fost un profesionist și un devotat, care își făcea treabă cu responsabilitate. Florin Cătălin Șucată își desfășura activitatea în cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2.
„Există momente în care cuvintele sunt prea puține pentru a descrie durerea pe care o simțim. Suntem profund marcați de pierderea colegului și camaradului nostru, Șucată Florin Cătălin, polițist în cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2, care a încetat fulgerător din viață la numai 44 de ani. Florin a fost un polițist respectat, un profesionist desăvârșit și, mai presus de toate, un om de aleasă omenie.
Și-a îndeplinit toate misiunile cu responsabilitate, iar în relația cu colegii a fost întotdeauna un sprijin, un sfătuitor și un camarad pe care te puteai baza”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.
Polițistul a lăsat în urmă o soție și doi copii, de 7 și 12 ani.
De asemenea, în cadrul aceluiași mesaj, reprezentații Europol au precizat și faptul că familia lui Florin Cătălin Șucată trece prin momente cumplite. Au menționat și că oricine dorește să ajute, indiferent de valoare, o poate face.
„În aceste clipe grele, facem un apel către toți colegii, prietenii și oamenii care doresc să fie alături de familia lui Florin. Fiecare gest de solidaritate, indiferent de valoarea sa, poate aduce un sprijin real celor rămași în urmă și este dovada că familia polițiștilor rămâne unită atunci când unul dintre ei are cea mai mare nevoie.
Astăzi, cea mai importantă misiune a noastră este să fim alături de familia celui care și-a purtat uniforma cu onoare”, au adăugat reprezentanții Sindicatului Europol.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…