A murit Dragoș Șeuleanu, fostul președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune. Avea doar 63 de ani.
Dragoș Șeuleanu, fost jurnalist și Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune, a murit la vârsta de 63 de ani.
Dragoş Şeuleanu a parcurs toate etapele profesionale în cadrul instituţiei, de la redactor la funcţia de preşedinte director general.
”În perioada 2001–2005, cât sa aflat la conducerea SRR, Dragoș Șeuleanu a coordonat un proces amplu de transformare a radioului public, menit să adapteze instituția la noile standarde europene și la cerințele tehnologice emergente . comunicat RRA.
Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Dragoș Șeuleanu a fost decorat de către președintele Ion Iliescu, în anul 2003, la împlinirea a 75 de ani de la înființarea SRR, cu Ordinul Național Serviciul Credincios, o recunoaștere a contribuției publice a vânzării valorii instituțiilor publice și a promovării valorii instituțiilor publice.
Și-a început activitatea în presa publică pe 29 ianuarie 1990, ca ziarist la Societatea Română de Radiodifuziune, în cadrul Redacției emisiunilor pentru tineret și copii, din Departamentul Știință-Învățământ.
A fost vocea unor emisiuni care au avut un impact național semnificativ, precum „Tradiții și valori culturale pe pământ românesc” și „Cafeneaua oamenilor de afaceri”, impunându-se prin seriozitate și originalitate.
A fost licențiat al Academiei de Studii Economice, la care a absolvit și EMBA(Executive Master of Business Administration) și ulterior a devenit doctor in științe economice și afaceri internaționale.
În ultima parte a vieții a lucrat in domeniul comunicarii publice la ELI-NP(Laserul de la Măgurele)
De menționat că Dragoș Șeuleanu a mai fost vicepreședinte și ulterior președinte interimar al Camerei de Comerț şi Industrie a României.
În anul 2003, la 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune a fost decorat de preşedintele României, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…