Categories: Fără categorie

A murit Dumitru Matei, unul dintre cei mai importanţi medici pediatri din România

Unul dintre cei mai iubiţi medici pediatri din România a murit. Dumitru Matei avea 66 de ani şi era considerat „motorul școlii moderne de Medicină de Familie”.

A murit Dumitru Matei, unul dintre cei mai importanţi pediatri din România.

De-a lungul timpului, profesorul a ocupat funcţii ca președintele Societății Academice de Medicină de Familie, șeful Disciplinei de Medicină de Familie şi şeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București.

În onoarea sa, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a transmis un mesaj de condoleanţe pe site-ul oficial al instituţiei.

„Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a pierdut ieri unul dintre cei mai prețioși reprezentați ai comunității sale academice.Profesorul Dumitru Matei, Președintele Societății Academice de Medicină de Familie, Șeful Disciplinei de Medicină de Familie, Șeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București, a fost motorul școlii moderne de Medicină de Familie.

Personalitate marcantă a Pediatriei și Medicinei de Familie, Profesorul Dumitru Matei, a fost un om sufletist, profesionist, a avut viziune, a creat generații de medici de familie.Cadrele didactice, studenții și medicii rezidenți ai Universității noastre aduc, cu respect profund și dragoste, un ultim omagiu Profesorului Dumitru Matei și sunt alături de familia îndurerată”, a transmis universitatea în mesajul său.

De asemenea, Dumitru Matei a fost omagiat şi de fundaţia Ana Aslan Intenaţional care a postat un mesaj pe pagina sa de socializare.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago