Press "Enter" to skip to content

A murit mama lui Mihai Albu. Femeia era în stare critică la spital

A murit mama lui Mihai Albu. Femeia avea 95 de ani și era în stare critică la spital. Anunțul trist a fost făcut de designer.

Mihai Albu este în doliu după ce mama sa a murit, la vârsta de 95 de ani. Designerul a făcut anunțul miercuri, 23 august, pe rețelele de socializare. Femeia era internată în spital de câteva zile.

A murit mama lui Mihai Albu

“Drum lin spre ceruri, MAMI!”, este mesajul pe care designerul de pantofi l-a postat pe pagina sa de Facebook, cu puțin timp în urmă. Sute de persoane i-au transmis mesaje de condoleanțe.

În dimineața zilei de miercuri, Mihai Albu a anunțat, tot în mediul online, că mama sa, Zinaia, este în stare critică la spital. Femeia, care împlinise 95 de ani anul acesta, a suferit o hemoragie internă în urma unei intervenții chirurgicale.

Deși operația a decurs bine, din punct de vedere chirurgical, starea femeii s-a deteriorat considerabil. Aceasta a petrecut câteva zile la secția de Terapie Intensivă. Designerul de pantofi a ținut să mulțumească personalului de la spital pentru eforturile depuse.

“Mulțumesc personalului medical al Spitalului Sfântul Pantelimon pentru profesionalismul de care dau dovada în salvarea mamei! În acest moment mama este la reanimare în stare critică in urma unei intervenții chirurgicale (hemoragie internă).

Chirurgical, operația a decurs excelent, însă după cinci zile de terapie intensiva starea s-a deteriorat major. Mulțumesc domnului doctor chirurg Cristian Balalau! Doamne ajută!”, a scris Mihai Albu miercuri dimineață, în speranța că mama sa își va reveni.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *