Italia a pierdut un mare artist, pe Christian, cântărețul care a fost comparat cu Julio Iglesias și care a devenit o voce emblematică a Peninsulei. La vârsta de 82 de ani, Christian (pe numele său complet Gaetano Cristiano Vincenzo Rossi) s-a stins într-o clinică din Milano.
A murit marele Julio Iglesias
Născut pe 8 septembrie 1943, în Palermo, Julio Iglesias al Italiei a crescut într-o familie care nu era neapărat implicată în muzică, dar care i-a oferit suportul necesar pentru a-și urma pasiunile. În primii ani de viță, visul său nu era să devină cântăreț, ci fotbalist. Tânărul Gaetano Cristiano a jucat pentru echipa de tineret a clubului Palermo și părea că viitorul său în lumea sportivă era promițător. Însă, un accident de fotbal i-a schimbat complet traiectoria, obligându-l să renunțe la visul de a ajunge un mare sportiv.
Astfel, a ales să-și dedice întreaga energie muzicii. Christian a învățat să cântă la chitară și a început să compună, iar în scurt timp a fost remarcat pentru vocea sa inconfundabilă și stilul său melodios.
Anii 80 au reprezentat apogeul carierei sale. În acea perioadă, Christian a devenit cunoscut pe plan internațional, fiind numit „Julio Iglesias de Italia”, o comparație care nu era întâmplătoare, având în vedere stilul său romantic și sensibil, asemănător cu cel al faimosului cântăreț spaniol.
Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale a fost în 1982, când a lansat piesa „Daniela”. Acesta a fost unul dintre cele mai mari hituri ale sale, ascultat nu doar în Italia, dar și în toată lumea. „Daniela” a rămas în topurile muzicale aproape un an și a făcut parte dintr-un album de mare succes care i-a consolidat statutul de star internațional.
Nu a trecut mult până ce un alt hit, „Cara” (1984), a intrat în inimile fanilor. Piesa a urcat rapid în topurile muzicale, fiind considerată o baladă clasică, plină de emoție și sensibilitate.
Un alt moment important din cariera lui Christian a fost legat de întâlnirea sa cu Papa Ioan Paul al II-lea. În anii 1980, Christian a fost invitat să cânte pentru Suveranul Pontif, iar evenimentul i-a adus o poreclă care avea să-i rămână pentru tot restul vieții: „Cântărețul Papei”.
De-a lungul carierei sale, Christian a fost un participant constant al celui mai prestigios eveniment muzical din Italia, Festivalul de la Sanremo. A luat parte la șase ediții ale festivalului (1982, 1983, 1984, 1985, 1987 și 1990), fiind considerat un favorit în fiecare an. Cu toate acestea, nu a reușit niciodată să câștige marele premiu. Cea mai bună clasare a fost locul trei în 1984, cu piesa „Cara”.
După mai bine de cinci decenii de carieră, Christian a lăsat în urmă o moștenire impresionantă. De-a lungul anilor, artistul a lansat zeci de albume și a vândut milioane de discuri, fiind iubitul de generații întregi de italieni, dar și de fani din întreaga lume.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…