Doliu la Mitropolia Ardealului: A murit preotul profesor Dumitru Abrudan, fost decan la Sibiu, primul preşedinte al ASTREI după 1990.
Mitropolia Ardealului a anunțat astăzi trecerea la cele veșnice a Pr. prof. Dumitru Abrudan. Născut în loc. Gepiu (jud. Bihor) la 29 august 1938, părintele a rămas cunoscut pentru activitatea sa teologică și cariera universitară de excepție, fiind cel care deschide dicționarul teologilor români a academicianului Mircea Păcurariu.
Dumitru Abrudan era recunoscut pentru ecumenismul său, reprezentând Biserica Ortodoxă Română la multe întâlniri internaționale. El deținea și cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda Patriarhia Română, Crucea Patriarhală.
Dumitru Abrudan a studiat la Liceul Nr. 1 (Emanuil Gojdu) din Oradea (absolvent în 1956), Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1956-1960), a urmat cursuri de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București (1960-1963), cu specializare la Universitatea Ebraică din Ierusalim (1972-1973). A obţinut titlul de doctor în teologie la București în 1978, cu teza: Creștinismul și mozaismul în perspectiva dialogului interreligios, se arată în textul In Memoriam transmis de Mitropolia Ardealului.
„Profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș (1963-1971) și director între anii 1968 și 1971, a urmat apoi o carieră universitară prestigioasă la Institutul Teologic Universitar din Sibiu şi apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” a Universităţii Lucian Blaga din oraşul de pe Cibin. Profesor titular la Catedra de studiul Vechiului Testament şi limba ebraică, din 1979, prorector (1979-1992), decan la Sibiu (2000-2004), profesor la Oradea (1992-2000), a participat la mai multe întruniri teologice internaţionale. A publicat studii şi articole, în revistele bisericeşti de specialitate, a scris ca singur autor sau în calitate de coautor mai multe cărţi, între care amintim: Arheologia biblică pentru Facultăţile de Teologie, 1994; Limba ebraică biblică, 1996, Cărţile didactico-poetice ale Vechiului Testament, 2001.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…