O tragedie cumplită a avut loc în România în urmă cu puțin timp.
În urma tragicului eveniment, un tânăr de 18 ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite.
Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite şi internate la spital, după un accident petrecut vineri seara, pe drumul naţional Tulcea-Brăila, a anunţat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
Primele verificări ale poliţiştilor au arătat că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din satul tulcean Greci, în timp ce conducea un autoturism, în apropiere de satul Cerna, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
„În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager, în vârstă de 18 ani, din localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, şi vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui alt pasager, în vârstă de 17 ani, cei din urmă fiind transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în anunţul IPJ.
Conducătorului auto în vârstă de 42 de ani i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi în continuare efectuează cercetări.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…