Nume de referinţă al ecografiei pediatrice în România, fost șef de secție la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie București și unul dintre medicii de excepție ai Spitalului de Pediatrie MedLife, Dr. Mircea Leonid Stamate s-a stins din viață în data de 2 ianuarie 2022.
Medic primar pediatru și doctor în medicină, Dr. Stamate avea competențe în pediatrie generală și ecografie generală, diagnosticând de-a lungul carierei sale numeroase cazuri dificile.
A fost alături de doamna Dr. Mihaela Marcu, fondatoarea MedLife, încă din 1996, de la deschiderea primei clinici. Din 2011, de la inaugurarea primului spital privat pentru copii din România, Dr. Stamate a efectuat mii de ecografii, fiind unul dintre medicii de excepție din cadrul Spitalului de Pediatrie MedLife.
„Dr. Stamate a fost și va rămâne un nume de referință în medicina românească și mai ales, în ecografia pediatrică. Medic a mii de copii, mentor al multor generații de pediatri și un om de la care mulți dintre noi am avut ce învăța. Dincolo de preocuparea continuă de a studia medicina, era o persoană activă, pasionată de cărți, natură și călătorii. Am avut onoarea de a fi colegi și întotdeauna l-am apreciat atât pentru profesionalismul și corectitudinea de care dădea dovadă, cât și pentru caracterul domniei sale. Este o mare pierdere pentru noi și pentru întreaga pediatrie românească”, a spus Dr. Victoria Istrate, medic specialist pediatru și cardiologie pediatrică.
Dr. Mircea Leonid Stamate a fost în perioada 1990 – 2008 șef de secție la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie București (fost Budimex). Împreună cu alți coautori a publicat în anul 2009 Tratatul de Pediatrie și Ultrasonografie, conform Hotnews.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…