A stat prin Spania cam 2, 3 ani, apoi a migrat spre Italia, dar și Germania, le-a luat pe toate la rând. Nu se găseau munci bine plătite fără studii…

A stat prin Spania cam 2, 3 ani, apoi a migrat spre Italia, dar și Germania, le-a luat pe toate la rând. Nu se găseau munci bine plătite fără studii… dar s-a mulțumit să curețe gunoiul bogătașilor de prin suburbii…

La un momentdat a cunoscut o familie care avea nevoie de o bonă, pe lângă menajul din casă. Cuplul o plătea binișor, cam 10 euro pe oră…Era obișnuită cu venituri modice, de cam 3-4 euro. În sfârșit putea trimite bani în țară!

Acasă o așteptau doi copii. Erau lumina ochilor ei! Își dorea să le ofere tot ceea ce nu a avut ea în copilărie… O tristă copilărie…

De acum putea să le plătească cărțile, meditațiile, să devină și ei oameni! În România reușea să ajungă cam o dată pe an…dar merita, își tot repeta că merita…

Și tu faci totul pentru copii?
Copii s-au făcut mari. Acum Ionuț era inginer, terminase Politehnica din București, iar sora lui, Anca a fugit și ea cât mai departe de sătucul unde s-au născut. I-a plătit mami studiile de 3 ori, dar niciodată nu le-a finalizat. Școala nu era pentru ea! Astfel că s-a angajat la recepția unui hotel și a cunoscut un manager cu care s-a gândit că ar forma o familie prosperă.

Cu trecerea timpului, menajera, bona familiei din Germania, mama lor, a agonisit, dar doar pentru ei! Femeia nu s-a gândit niciodată la nevoile ei…

Dar iată că a sosit clipa, a sosit momentul să se întoarcă acasă!

„România e acasă! Copii sunt viața mea!”

Din păcate timpul i-a furat sufletul pereche…regretul cel mai mare a fost că nu a reușit să-și țină familia întregită…jumătate din viața ei a stat printre străini. Acum era pregătită, era pregătită să recupereze din timpul pierdut!

Ajunsă în aeroport se aștepta la îmbrățișări, plânsete.. copii nu o văzuseră de peste 8 luni de zile, de fapt de la înmormântarea soțului….Dar nu era nimeni, nu o aștepta nimeni.

A deschis telefonul mobil, iar pe micul ecran avea 2 mesaje:

„Ionuț: Mamă, intru în ședință, nu ajung dar ți-am chemat un taxi, te lasă acasă la mine!

Anca: Ne vedem peste 3 zile, a vrut iubitul meu să mergem la o petrecere, la Bran. Ne vedem curând!”

A așteptat până în miezul nopții un semn de la copii, dar nimic…aveau viața lor acum, nu aveau timp de mama lor…

Femeia a plâns peste 3 ore și a leșinat…

După un consult la medic s-a aflat că suferea de reumatism cardiac. Oboseala, vârsta și efortul și-au spus cuvântul!

Fiica ei, Anca a luat-o la ea acasă unde locuia cu iubitul ei. Acesta nici după 5 ani de relație nu o ceruse de soție.

Femeia avea o cameră enormă doar pentru ea. Era obișnuită cu o debara pe care i-au încredințat-o șefii ei din Germania.

Totuși, fata avea o mare problemă atunci când mama ei punea un pahar de apă pe noptieră, sau un biscuite într-un șervețel:

„Mamă, acesta este lemn de nuc! A costat peste 1000 de euro! O avere! Nu mai lăsa alimente acolo! Dacă se îmbibă și crapă!? Doamne ferește!”

Atunci când folosea baia era certată, deoarece gelul de duș era foarte scump și trebuia să folosească și ea altceva…de exemplu un săpun, doar la țară se spălau cu săpun…Acum voia gel de duș?

„Să mai facem și noi economi!”.

Cel mai rău era faptul că stătea între patru pereți și niciodată nu aveau timp de ea. De când ajunsese a fost tot singură….

Fiul ei era un om de succes, se ajunsese și nu avea timp de bătrâna lui mamă. El era om de carieră, nici măcar o iubită nu-și făcuse în toți acești ani, iar fiica ei …ea era doar după bani! Nu conta că sunt de la mami sau de la „iubi”. Nu muncea, era doar prin magazine, la verificat de blănuri.

Eroina lor era acasă și nici nu conta…

„Toți anii de chin au fost în zadar? Am vrut să fie fericiți, dar să nu uite de mămica lor…”

Femeia și-a făcut bagajul și s-a dus direct la casa de la țară…cu trenul, deoarece copii nici nu s-au sinchisit să-i simtă lipsa…

Acum era doar ea și natura și-a luat câteva păsări să aibă de-ale gurii…Era singură, dar măcar trăia pentru ea. Și-a dat seama că a fugit de acel loc pentru un trai bun, pentru copii ei, dar a uitat de traiul ei.

„Tinerețea nu mi-o dă nimeni înapoi…Am 70 de ani și trăiesc modest…”
„Haide să vă spun ceva! Nu faceți ca mine… Nu trăiți doar pentru copiii voștri! Mai trăiți și pentru voi…

M-am plimbat prin țări străine și n-am văzut „o mare, un munte”… nimic. N-am avut prieteni, de fapt n-am avut timp de prieteni! Asta e viața… Învățați din povestea mea…

Distribuiți povestea mea și agonisiți și pentru dumneavoastră! Nu spun să nu vă ajutați copii…mai ales eu care am renunțat la tot pentru ei…

Copii trebuie să mai dea și de greu ca să ne prețuiască bunătatea, altfel…altfel…o calcă în picioare….