Press "Enter" to skip to content

Abia întors în România, Nick Casciaro și Loredana Groza au plecat împreună în Italia. Cum s-au filmat cei doi

Nick Casciaro și Loredana Groza nu au putut să stea departe prea mult timp unul de celălalt.

Cei doi au plecat împreună în Italia, după câteva concerte prin restaurentele din București.

La doar câteva zile după ce se poza îndrăgostit alături de iubita lui, Marry, Nick și-a părăsit din nou iubita pentru a fi cu Loredana. El s-a întors în România, iar apoi cei doi și-au făcut bagajele și au plecat împreună în Italia, unde se pare că le-au pregătit o surpriză fanilor.

Cei doi au legat o strânsă prietenie și deși mulți au spus că ei ar fi mai mult decât prieteni, după cum reiese din imaginile pe care le fac publice pe rețelele de socializare, amândoi au negat de fiecare dată. Acum Loredana și Nick s-au filmat în aeroport împreună, dar și pe autostradă, în timp ce se aflau doar ei doi într-o mașină, iar tânărul italian era cel care se afla la volan. Mai mult, înainte de plecare, Nick a fost dus la aeroport chiar de fratele artistei.

Nick și Loredana se afișează peste tot împreună, susțin concerte și petrec, iar paginile lor de Instagram sunt pline de filmulețe cu ei doi. Cu toate acestea, deși Nick are pe pagina lui mai multe imagini cu Loredana decât cu iubita lui, Nick și Mary își fac în continuare declarații de dragoste. Frumoasa brunetă a publicat o imagine cu ea și iubitul ei, în timp ce se sărutau cu pasiune, alături de textul: „ Pentru totodeauna, te voi strânge în brațe, nu pot rezista farmecelor tale #teiubesc”. Artistul italian i-a răspuns imediat cu numeroase inimioare și mesajul „Iubirea mea”, iat tânăra pare că nu e deloc deranjată de apropierea acestuia de Loredana, ci din contră se bucură de succesul lui și cei doi sunt mai îndrăgostiți ca oricând. Astfel, mesajul tinerei clarifică lucrurile și demonstrează faptul că într-adevăr pe Nick și Loredana îi leagă doar o frumoasă prietenie și doar partea profesională.

Luni dimineață, Loredana a distribuit un nou clip video în care apare alături de Nick Casciaro. Aflați în aeroport, artiștii se pregătesc să se îmbarce într-un zbor cau destinația Italia, acolo unde probabil vor susține o serie de concerte. Interacțiune dintre ei este una firească,lejeră și se poate observa cât de bine se simt unul în compania celuilalt.

Zilele trecute, Nick și Loredana au petrecut într-un club din Capitală, după ce au electrizat atmosfera cântând împreună. Loredana s-a dezlănțuit pe ritmuri de manele și a dansat provocator cu Ema Uta, sub privirile lui Nick Casciaro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *