Tragedie rutieră pe DN1, lângă Avrig. Un camion de mare tonaj a spulberat un autoturism şi a plonjat în gol 20 de metri, de pe un viaduct.
Un grav accident s-a produs vineri după-amiază în judeţul Sibiu, pe DN1, centura oraşului Avrig. Roata unui camion a explodat la trecerea peste un viaduct, vehiculul a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, după care a plonjat de pe pod, de la o înălţime de 20 de metri, aterizând lângă o linie de cale ferată.
A fost blocată şi circulaţia feroviară pe Magistrala 200 Sibiu – Braşov
Două dintre persoanele decedate se aflau în autoturism, iar cea de-a treia a fost găsită între fiarele contorsionate ale camionului. Toate cele trei victime sunt bărbaţi.
“Polițiștii rutieri, polițiștii de la transporturi și echipele medicale sunt la fața locului pentru desfășurarea intervenției medicale și cercetarea împrejurărilor producerii accidentului.
Din primele cercetări efectuate, se pare că în urma unei explozii la o roată, un autocamion a intrat în coliziune cu un autoturism, după care a căzut de pe viaduct în apropierea terasamentului căii ferate, incidentul fiind soldat cu trei victime”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În plus, ca urmare a acestui accident rutier a fost blocat şi trafic feroviar pe magistrala 200 Sibiu – Braşov.
În acelaşi timp, cum circulaţia pe pod a fost blocată complet, poliţia le-a făcut şoferilor următoarele recomandări: “Având în vedere ca accidentul rutier s-a produs pe Centura Ocolitoare a orașului Avrig, le recomandăm conducătorilor auto să utilizeze ca rută ocolitoare orașul Avrig, pentru a ieși/intra pe DN1”.
Este cel mai grav accident produs anul acesta în judeţul Sibiu. Şi în 2023 s-a produs însă un accident soldat cu trei morţi în judeţ, la intersecția dintre Cisnădioara și drumul Sibiu – Rășinari.
Medicii au declarat decedaţi la faţa locului trei bărbați cu vârste de 24, 50 și 63 de ani, în timp ce un adolescent în vârstă de 15 ani a suferit un stop cardio-respirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la CPU Luther.
Accidentul s-a produs din cauza unui şofer de 63 de ani, care a virat la stânga fără sa acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Rășinari spre Sibiu de un bărbat de 24 de ani. Ambii conducători auto şi-au pierdut viaţa.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…