Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

ULTIMĂ ORĂ! Încă un accident MORTAL în S…

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață în apropierea localității Șcheia, din județul Suceava.

Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de zidul unui sens giratoriu. În urma impactului, circulația pe DN 17, între Suceava și Gura Humorului, s-a desfășurat cu dificultate.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, pentru salvarea șoferului rămas prins între fiarele contorsionate ale autoturismului.

„Un autoturism a intrat în zidul construcţiei sensului giratoriu, iar conducătorul acestuia a rămas încarcerat. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii militari au extras victima şi au predat-o echipajului SMURD TIM. Din nefericire, bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul echipajului SMURD TIM a declarat decesul”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

A fost deschisă o anchetă în urma accidentului.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia și ce a determinat pierderea controlului asupra autoturismului.

Pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate la locul accidentului, traficul rutier în zona localității Șcheia a fost îngreunat.

Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că circulația s-a desfășurat cu restricții în zona accidentului, până la finalizarea intervenției și eliberarea carosabilului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *