Un accident teribil s-a produs într-o localitate din județul Ialomița, unde o fetiță în vârstă de aproape patru ani și-a pierdut viața în urma unei coliziuni între un scuter și o motocicletă.
Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Din imaginile respective reiese că mama copilei se afla pe scuter împreună cu fetița, care era așezată în partea din față. Femeia ar fi încercat să schimbe direcția de mers și să vireze la stânga pentru a traversa șoseaua, notează Știrilekanald.
Cum s-a produs tragedia
În același timp, pe celălalt sens circula un motociclist. Cele două vehicule s-au izbit violent, iar în urma impactului atât scuterul, cât și motocicleta s-au răsturnat.
Fetița a fost proiectată la câțiva metri în urma coliziunii. Rănile suferite au fost extrem de grave, iar pentru copil nu s-a mai putut face nimic.
„O plimba mereu! Toată lumea spunea că o plimba. Veneau la meci, la bărba-su”, povestesc martorii, potrivit Observatornews.
Accidentul a lăsat în urmă o tragedie, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere urmează să fie analizate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs impactul.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…