Veștile sunt sumbre despre celebra actriță Anne Heche. Din păcate, medicii au decis ca aceasta să fie deconectată de la aparate după ce au declarat-o oficial în moarte clinică. Aceasta a fost implicată zilele trecute într-un cumplit accident rutier în Los Angeles.
Din păcate, veștile despre actrița Anne Heche sunt din ce în ce mai triste, asta după ce vinerea trecută vedeta a ajuns cu mașina pe care o conducea într-o casă. Autoturismul acesteia a luat foc, iar actrița americancă a ajuns la spital în stare foarte gravă.
Actrița Anne Heche urmează să fie deconectată de la aparate, după accidentul tragic
Anne Heche a intrat în comă, iar medicii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale actriței. Totuși, familia împreună cu medicii au luat hotărârea de a o deconecta pe aceasta de la aparate, asta după ce cadrele medicale din unitatea spitalicească le-au transmis că arsurile suferite de actriță sunt incompatibile cu viața.
Potrivit Dailymail, aceasta urmează să fie deconectată în curând de la aparatele care o mai țineau în viață, iar organele sale vor fi donate, așa cum aceasta a avut dorința încă de multă vreme.
„Anne avea o inimă uriaşă şi i-a atins pe toţi cei pe care i-a întâlnit cu spiritul ei generos. Mai mult decât talentul ei extraordinar, ea a dăruit bunătate. Va fi amintită pentru onestitatea ei curajoasă şi ne va fi foarte dor de lumina ei”, a transmis familia actriței.
I-au fost găsite anumite substanțe în sânge
Fosta iubită a lui Ellen Degeneres a fost văzută accelerând autoturismul său cu care s-a izbit de clădire cu doar câteva ore înainte de impactul teribil. După producerea accidentului s-au găsit în sângele ei mai multe substanțe, însă nu se știe exact dacă e vorba despre droguri, medicamente sau analgezicele administrate după impactul grav.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…