De câțiva ani, fiul Vicăi Blochina cu Victor Pițurcă, cel care i-a fost amant timp de 16 ani, locuiește la tatăl lui, cu familia acestuia. Dacă la început vedeta a fost pur și simplu devastată, în timp s-a împăcat cu ideea, dându-și seama că Edan are nevoie de o figură paternă, de un bărbat puternic în viața lui, pentru a se dezvolta frumos.
Dar asta nu înseamnă că au pierdut legătura. Cea mai bună dovadă în acest sens sunt cele mai recente declarații ale fostei balerine, care a vorbit despre relația cu unicul său copil. Vedeta a spus și ce cadou i-a făcut tatăl lui lui Edan când a devenit major.
Edan nu mai e demult adolescentul cu care se poza Vica Blochina. E deja major și tot mai scump la vedere, mărturisește mama sa, care e nevoită să recurgă la tot felul de sarcificii pentru a se poza cu fiul ei. Vica Blochina nu se ferește să recunoască că e nevoită adesea să-și mituiască băiatul pentru a sta cu ea la poză. Și nici chiar asta nu funcționează de multe ori. Are Edan la această vârstă o uibită?Subiect spinos, a dat de înțeles Vica.
”Sunt anumite lucruri pe care nu pot să le spun, el nu vrea să apară deloc. Nu vrea nici poze cu mine să facă.
Deja am ajuns să negociez cu el: Îți dau 100 de euro, dar hai să facem poză! Îi spun în glumă: tu vrei să ajungi președintele țării. Nici cu tatăl lui nu vrea să facă poze. Nu îi place să apară”, a povestit vedeta într-un interviu pentru Cancan.
Altfel, e un băiat care s-a dezvoltat frumos, iar Vica recunoaște că e tare mândră de cum au evoluat lucrurile.
”Mie îmi place mult cum a crescut fiul meu, este un copil extrem de inteligent și a fost crescut în stil spartan. L-am lăsat să facă ceea ce a vrut. I-am explicat doar ce este bine și ce este rău, nu m-am băgat în viața lui.
Dacă mă întreabă ceva, îi răspund, dacă nu mă întreabă nu stau să îi spun că nu este bine. Nu, el oricum este înțelept, iar noi comunicăm bine. Mă și învață lucruri de foarte multe ori”, a spus Vica Blochina, dezvăluind că relația dintre ea și fiul ei e pe picior pe egalitate: ”Mă pune și la punct de multe ori și îmi dă și sfaturi bune. Am un prieten în el!”.
A fi băiatul lui Victor Pițurcă clar vine și cu niște beneficii. De care Edan, iată, se bucură din plin. Vica a dezvăluit că Edan a făcut deja școala de șoferi și a primit o mașină de lux de la tatăl său.
”Tatăl lui i-a cumpărat mașină. Conduce o mașină mare, un jeep”, a dezvăluit Vica Blochina.
Sărbătorit chiar în această lună, Edan nu a vrut ca mama lui să-i organizeze o petrecere, deși ei i-ar fi plăcut. Băiatul e destul de independent și în acestă perioadă se concentrează pe pasul următor din viața lui: facultatea. E diferit de ea la aceeași vârstă, a recunoscut Vica, care nu se sfiește să declare că, la 18 ani, ea se distra.
”Nu a vrut să-i organizez petrecerea. A spus că este deja mare și își organizează singur, se pregătește pentru facultate, eu acolo mă concentrez. Eu m-am distrat când eram de vârsta lui.
Sunt fericită că în afara faptului că a devenit major, a făcut școala de șoferi, deja conduce. Am copil mare, nu-mi vine să cred”, a mai spus Vica Blochina.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…