Press "Enter" to skip to content

Adela Popescu, lady in red la nunta lui Daniel Pavel cu Ana Maria Pop. Zanni, câștigătorul Survivor, greu de recunoscut

Daniel Pavel și Ana Maria Pop s-au căsătorit, sâmbătă, 8 iunie, în cadrul unei ceremonii spectaculoase. Mireasa a avut trei rochii, iar la nuntă au participat peste 400 de invitați. Printre aceștia s-au aflat și Adela Popescu, soțul ei, Radu Vâlcan, precum și Jorge, care a venit însoțit de soția sa, Ramona, și de fiul lor.

 Adela Popescu a captat toate privirile la nunta lui Daniel Pavel Daniel Pavel și Ana Maria Pop s-au căsătorit sâmbătă, 8 iunie, într-un cadru de vis. Cei doi și-au oficializat relația pe malul lacului Snagov, într-o locație special amenajată pentru eveniment.

 La cununia civilă Ana Maria Pop a îmbrăcat o rochie scurtă, albă, în timp ce la cununia religioasă aceasta s-a schimbat într-o rochie tip sirenă, decoltată și cu trenă lungă.

 Pe de altă parte, Daniel Pavel a ales pentru cununia civilă o pereche de pantaloni albi, cămașă albă și sacou bleumarin. La cununia religioasă, prezentatorul Survivor România a optat pentru un costum negru cu cămașă albă și papion.

 La petrecere, Domnul Dan și soția lui au avut aproximativ 400 de invitați, printre care Adela Popescu și Radu Vâlcan.

 Îndrăgita actriță a purtat o rochie roșie, cu despicătură adâncă pe picior, în timp ce părul și l-a prins într-o coc lejer. Ca accesorii, ea a ales pantofi cu toc roșii și o pereche de cercei rotunzi, potrivit imaginilor distribuite de Adela Popescu pe Instagram.

 La rândul lui, Radu Vâlcan a optat pentru un costum negru supradimensionat și un tricou alb, rămânând loial stilului său.

 La petrecere au venit și Jorge, care alături de Dirty Nano au întreținut atmosfera. Artistul a fost însoțit la nuntă de soția lui, Ramona Prodea și fiul lor.

 Zanni, cel care a câștigat Survivor All Stars, și-a făcut și el apariția la nunta lui Daniel Pavel. Artistul a fost văzut pentru prima dată într-o ținută elegantă, fiind aproape de nerecunoscut. Zanni a ales să poarte o pereche de pantaloni eleganți cu cămașă albă și vestă, alături de o pereche de pantofi sport.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *