Press "Enter" to skip to content

Adrian Alexandrov, după condamnarea Elenei Udrea: „Ați luat abuziv mama de lângă copilul ei!”

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a transmis în mediul online un mesaj prin care îi declară “criminali” pe judecători care au trimis-o la închisoare, spunând că fostul ministru al Turismului a fost “supusă unei execuții” ca pe vremea inchiziției. Alexandrov a solicitat excluderea judecătorilor care i-au trimis iubita după gratii din magistratură.

Trăim vremuri în care Constituția României nu mai înseamnă nimic pentru unii dintre cei care aplică legea, așa că au ajuns să condamne selectiv, sau la ordin! Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții.

Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplică legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași).

Elena Udrea avea dreptul de a-i fi admisă contestația și de a-i fi rejudecată cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, deși  în TOATE  cazurile similare au fost admise. (ex: Dan Șova, V. Ponta, Iulian Bădescu, Șerban Pop, Horia Simu etc).

Astfel ICCJ încalcă Constituția României, dând curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curții Constituționale a României. Președintele completului de judecată Ana Hermină Iancu  magistrală decizia ei), a stabilit că trebuie rejudecată cauza, dar ceilalți magistrați criminali și anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Mădălina Alexandrescu și Alina Ioana Ilie care au dat decizia ILEGALĂ, trebuie excluși din magistratură – a fost mesajul lui Alexandrov.

Apoi, iubitul Elenei Udrea a adus-o în discuție pe fiica pe care cei doi o au împreună, în vârstă de trei ani, spunând că mama ei „mama ei a fost luată abuziv de lângă ea”.

La final, i-aș întreba pe inchizitorii mai sus amintiți, dacă tot se pricep la toate… cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea? Nu i-aș dori niciunuia dintre voi, să simtă copii voștri durerea pe care o simte fetiță mea, că i-ați luat mama abuziv de lângă ea, pentru a două oară! 2018 Costă Rică  va spune ceva? După 3 luni de pușcărie, ați eliberat-o tot prin decizia voastră, a fost o greșeală, o eroare, nu?

Și dacă nu aveți copii, v-aș dori să aveți cât mai mulți, să simțiți și voi iubirea adevărată dintre un părinte și propriul copil.

Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veți  scăpa niciodată, e mereu dreapta și nu judecă strâmb că voi! – a încheiat Adrian Alexandrov.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *