Categories: Fără categorie

DUMNEZEULE! Motociclist MORT în accidentul din C…

Un motociclist în vârstă de 36 de ani, din Câmpia Turzii, și-a pierdut viața sâmbătă după-amiază, în urma unui grav accident rutier produs pe DN1 (E60), în zona localității Vâlcele, județul Cluj.

UPDATE – S-a aflat identitatea motociclistului mort

Motociclistul mort în accidentul din Cluj se numea Adrian. Acesta era originar din Câmpia Turzii și avea 36 de ani.

După impactul cu un autocamion, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Primele cercetări efectuate de polițiști arată că șoferul autocamionului, un bărbat de 59 de ani din comuna Feleacu, circula dinspre Cluj-Napoca către Turda și ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar.

În acel moment, acesta nu i-ar fi acordat prioritate motociclistului care venea din sens opus, cele două vehicule intrând în coliziune.

Motocicleta a luat foc imediat
În urma impactului extrem de violent, motocicleta a luat imediat foc, incendiul extinzându-se rapid. La locul accidentului au intervenit pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu module de descarcerare, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Salvatorii l-au găsit pe motociclist în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul nu a mai putut fi salvat, iar decesul a fost declarat la fața locului.

Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia. Pe durata intervenției echipajelor de urgență, traficul pe DN1 a fost îngreunat și dirijat de polițiști.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago