Categories: Fără categorie

Adriana Bahmuțeanu, în doliu: „Drum lin în Marea Trecere, dragă tată!”. Mesajul trist transmis de fosta prezentatoare TV

Adriana Bahmuțeanu este în doliu. Fosta prezentatoare TV a publicat un mesaj trist, după ce tatăl său a trecut la cele sfinte. 

Este o zi neagră pentru Adriana Bahmuțeanu, după ce părintele ei s-a stins subit din viață. În urmă cu doar câteva ore, pe rețelele de socializare, acolo unde ține legătura cu admiratorii săi, fosta soție a lui Silviu Prigoană a făcut tristul anunț. 

La doar 47 de ani, Adriana Bahmuțeanu este nevoită să își înmormânteze părintele, cel despre care spune că i-a fost toată viața un model. 

Adriana Bahmuțeanu, mesaj dureros după moartea tatălui

În rândurile scrise, vedeta și-a manifestat dorința de a-l mai avea pe tatăl său aproape măcar puțin timp, susținând că îi va fi tare dor de timpul de calitate pe care-l petreceau odinioară împreună. Asta în ciuda faptului că în urmă cu mulți ani, acesta i-a recunoscut că el niciodată nu și-a dorit să aibă copii.

Ba mai mult decât atât, acum, când nu-l mai poate avea aproape, privind la tot ce a realizat până la acest moment, dar și la viața pe care a dus-o părintele său, bruneta a ținut să îi transmită acestuia toată mulțumirea sa pentru faptul că i-a fost tată, dar și pentru moștenirea celor mai de seamă calități ale unui om. Considerând că asemănarea, nu doar fizică, ci și comportamntală dintre ei a fost și este una izbitoare.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago