Adriana Iliescu este în continuare cea mai bătrănă mamă din România. Aceasta a dezvăluit că fiica sa Eliza, în vârstă de 16 ani, învață foarte bine și că a avut o discuție cu aceasta de modul în care a fost concepută.
Fiica mea nu va afla niciodată cine este tatăl ei
Recent, Adriana Iliescu, a discutat cu fiica sa despre tatăl ei. Aceasta i-a povestit că nu va putea ști cine este acesta și au vorbit deschis despre modul în care a fost concepută.
“Elizei i s-a explicat procedeul pas cu pas, i s-a povestit cum a evoluat în burtică, ce riscuri au existat, cum s-a născut. I s-a spus și că au existat riscuri mari.
A înțeles, asta până la partea în care i s-a explicat că nu își va cunoaște niciodată tatăl pentru că nimeni nu știe cine este acel bărbat. Partea aceea a fost dureroasă, Eliza a avut lacrimi în ochi și a pus un milion de întrebări, nu a fost ușor să înțeleagă.
Și pentru Adriana a fost un moment dificil, cum să îi explici copilului tău că ai apelat la o bancă de donatori, că nu știi cine este bărbatul respectiv. Elizei a fost nevoită să accepte în cele din urmă.
Are noroc cu faptul că nașul ei, profesorul Marinescu, îi este foarte aproape, iar pe el îl vede ca pe o figură paternă”, ne-au declarat, pentru impact.ro, apropiații celei mai bătrâne mame din România., a declarat Adriana Ilescu pentru impact.ro.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…