Press "Enter" to skip to content

ALEXANDRU ARȘINEL, LUAT DE ACASĂ CU AMBULANȚA.CE SE INTAMPLA CU ARTISTUL

Alexandru Arșinel a fost luat cu ambulanța SABIF și dus de urgență la Spitalul Universitar București. Actorului i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția medicilor.

Alexandru Arşinel a sunat la 112 şi a spus că nu se simte deloc bine. O ambulanță a ajuns în cel mai scurt timp la locuința acestuia. Medicii care l-au consultat au stabilit că este nevoie ca Alexandru Arșinel să fie transportat la spital pentru investigaţii amănunțite.

Alexandru Arșinel a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Universitar din Capitală. Actorul în vârstă de 82 de ani este foarte afectat de faptu că actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, nu a mai vrut să-i prelungească contractul pentru funcția de consilier artistic la Teatrul Constantin Tănase, locul în care a jucat sute de piese și a unde a deținut funcția de director.

Alexandru Arșinel le-a spus medicilor de la Spitalul Universitar că din cauza supărării a suferit un puseu de tensiune.

Alexandru Arșinel a suferit, în urmă cu două luni, o operație pe inimă, însă nici acum nu este bine complet. Actorul are în continuare probleme de sănătate, stări de amețeală și dureri de cap. „Am fost la spital la Monza la control, după operația la inimă. Nu am o stare bună. Îmi mai vin niște valuri în cap, în creier, cu toate că sunt bine! Nu pot să mă plâng! Mă mișc destul de greu, trag de mine.

Mai ies din casă pentru spectacolul pe care-l am, dar e foarte greu să-i mulțumești pe toți. În sală sunt 30 de persoane… în condițiile acestea cu pandemia, iar activitatea teatrului se desfășoară și cu ajutorul colaboratorilor, balerini, artiști.. ne-au tăiat la jumătate… iar acum Nae mă mai are și pe mine pe cap! Firea ne-a ajutat foarte mult, a ajutat arta, în general, teatrele le-a sprijinit…”, a declarat recent Alexandru Arșinel.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *