Lena Lupari (26 de ani) este mama e trei copii și locuiește în Irlanda de Nord. Ea a fost recent diagnosticată cu ,,Hipertensiune idiopatică intracraniană” după ce s-a trezit oarbă într-o dimineață. Ce s-a întâmplat cu ea și ce i-a cauzat boala?
Raportul ei medical consemnează că femeia era supraponderală, iar motivul obezității sale era faptul că bea nici mai mult nici mai puțin de 7 litri de energizant pe zi. Se pare că obezitatea i-a umflat atât de mult creierul și organismul ei s-a prăbușit în iunie.
În cadrul unui interviu, ea a povestit: ,,De cinci ani sufeream de migrene și dureri de cap, dar le-am ignorat și am luat pastile… Apoi n-am mai văzut și nici nu-mi mai puteam ridica capul de pe pernă, am ajuns în spital unde am stat 6 zile”.
Acum, femeia a renunțat complet la energizante, iar medicii spun că va trebui să slăbescă 45 de kilograme pentru a-și reveni. Cazul lui Lena este un avertisment pentru toți cei care consumă energizante în exces. Femeia ajunsese să ingereze peste 3.000 de calorii zilnic.
O singură cutie de energizant conține 80 de mg. de cafeină (echivalentul unei căni de cafea), iar cea mai importantă companie producătoare de astfel de băuturi avertizează chiar ea că nu se recomandă consumarea de energizant în exces. Cafeina în exces mărește riscul de orbire, dar are și multe alte efecte adverse precum infarct, atacuri de inimă, cheaguri de sânge.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…