Andra este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Cântăreața este foarte apropiată de fanii ei, pe care îi ține la curent cu tot ce mai este nou. Acum, vedeta a făcut un anunț extrem de important, pe care toți cei care o iubesc îl așteptau în această perioadă.
Andra deschide sezonul sărbătorilor de iarnă
Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Are o comunitate mare de fani, care o urmăresc pretutindeni și vor mereu să știe ce mai este nou în viața ei. Fie că este vorba despre un eveniment neplăcut sau unul plăcut, aceasta le dă de veste celor care o iubesc.
De data aceasta, vedeta a venit cu vești foarte bune. Chiar astăzi, Andra a făcut un anunț extrem de important pentru toți fanii ei. Pentru că se apropie sezonul rece, sezonul sărbătorilor de iarnă, artista a dat de veste că deja se pregătește pentru programele speciale la care iubitorii de muzică ard de nerăbdare să participe.
Nu a precizat data exactă a spectacolelor, dar a vrut să se afle chiar de la ea că în curând începe distracția și voia bună. La postare au reacționat o mulțime de oameni, Fericiți că sa vor bucura din nou de show-ul oferit de artista lor preferată.
Andra ne-a obișnuit deja cu spectacolele organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, care se desfășoară în toate colțurile țării la care iau parte oameni de pretutindeni. Biletele sunt la un preț accesibil, dar merită pentru o asemenea atmosferă.
Andra este o mare iubitoare de colinde, motiv pentru care în preajma sărbătorilor are tot felul de angajamente. Soția lui Cătălin Măruță are concerte în țară și străinătate și este foarte activă în această perioadă.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…