E doliu în lumea presei străine. Un nume important din televiziunea americană a murit cu o zi în urmă. O lume întreagă i-a urmărit emisiunile timp de mai bine de 20 de ani.
Benard Shaw, jurnalist american de televiziune, cel care a fost prezentatorul-șef al CNN timp de două decenii, a murit pe 8 septembrie la vârsta de 82 de ani.
Familia a fost cea care a făcut anunțul trist. La scurt timp, CEO-ul CNN, Tom Johnson, a spus că Bernard Shaw „a exemplificat excelența în viața sa” și vă va fi „rememorat ca un susținător feroce al jurnalismului responsabil”.
„Ca jurnalist, a cerut acuratețe și corectitudine în acoperirea știrilor. A câștigat respectul a milioane de telespectatori din întreaga lume pentru integritatea și independența sa. A rezistat cu forță oricărei scăderi a standardelor etice ale știrilor sau oricărui compromis al acoperirii solide a știrilor. Bernie a fost prietenul meu personal și coleg de mai bine de 55 de ani. Îmi va fi enorm de dor de el”, a declarat, joi seară, Tom Johnson.
Cine a fost Bernard Shaw, jurnalistul care a făcut istorie la CNN
Bernard Shaw s-a născut pe data de 22 mai 1940, în Chicago. Tatăl său se numea Edgar Shaw și era angajat al căilor ferate, însă lucra și ca zugrav, iar mama sa se numea Camilla (Murphy) Shaw și era o simplă menajeră. Spre deosebire de părinții lui, Bernard Shaw a fost pasionat de ziare încă de mic, admirându-l enorm pe faimosul radiodifuzor de știri și corespondentul celui de-al Doilea Război Mondial: Edward R. Murrow.
Bernand Shaw a fost primul prezentator-șef al CNN. El a acoperit câteva dintre cele mai importante evenimente TV din ultimele trei decenii, inclusiv tentativa de asasinat a fostului președinte american Ronald Reagan din anul 1981, revolta studenților din Piața Tiananmen în anul 1989, cutremurul din California din anul 1994, moartea Prințesei Diana din anul 1997 și cursa prezidențială din anul 2000.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…